Un reportaj realizat de The New Voice Of Ukraine arată modul în care locuitorii capitalei Kiev își apără orașul. Mobilizarea este exemplară și generală.
Un reportaj realizat de The New Voice Of Ukraine arată modul în care locuitorii capitalei Kiev își apără orașul. Mobilizarea este exemplară și generală.
Primăria Sectorului 2 anunţă, într-un comunicat oficial, că aproximativ 60.000 de locuitori ai Sectorului vor plăti mai mult pentru ridicare, transport, depozitare deşeuri municipale. Motivul: până în prezent, nu au încheiat contract cu operatorul de salubrizare.
O instanţă din SUA a aprobat miercuri plata unor despăgubiri în valoare de peste 600 de milioane de dolari victimelor otrăvirii cu plumb în urma consumului de apă presupus potabilă din reţeaua oraşului Flint, statul Michigan, informează AFP.
La 1 ianuarie 2020, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui) avea cel mai mare număr de locuitori în populaţia rezidentă a ţării de 19328,8 mii locuitori, cu o pondere de 16,5%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Într-o lucrare publicată, vineri, Institutul Național de Statistică arată că populația României s-ar putea înjumătăți în următorii 50 de ani. Declinul și îmbătrânirea populației va produce efecte în toate direcțiile: modificări structurale consistente în economie și societate.
Franța a intrat în carantină totală. Înainte de acest moment, mii de oameni au fugit pur și simplu din capitala Paris, către zonele de țară, unde speră să poată suporta mai ușor perioada de închidere.
Partidul lui Dragnea minte prin omisiune: populația Portugaliei este de două ori mai puțin numeroasă ca România.