Încă un oraş din China cu peste cinci milioane de locuitori a intrat în lockdown din cauza Omicron

DE Daniel Toșa | Actualizat: 11.01.2022 - 12:52
Încă un oraş din China cu peste cinci milioane de locuitori a intrat în lockdown din cauza Omicron/FOTO:Pixabay
Încă un oraş din China cu peste cinci milioane de locuitori a intrat în lockdown din cauza Omicron/FOTO:Pixabay

Oraşul chinez Anyang din provincia Henan a fost plasat marţi în lockdown şi a interzis circulaţia autovehiculelor private. Localitatea, cu o populaţie de aproximativ 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat 84 de cazuri de COVID-19 începând de sâmbătă.

SHARE

Focarul este asociat infectărilor cu Omicron din oraşul Tianjin din nord-estul ţării, au informat surse locale citate de EFE.

Autorităţile locale au interzis circulaţia autovehiculelor private, iar toţi cetăţenii sunt obligaţi să rămână în locuinţele lor pe durata desfăşurării unei anchete epidemiologice, potrivit agenţiei oficiale Xinhua. Serviciile de cumpărare la domiciliu au fost sistate, iar magazinele, cu excepţia unor supermarketuri care vând produse de primă necesitate, au fost închise.

Potrivit guvernului local, cazurile detectate pe parcursul weekendului trecut aparţin aceluiaşi lanţ de contagieri care a provocat focarul din oraşul Tianjin, aflat la 420 de kilometri distanţă, unde a fost detectată pentru prima oară varianta Omicron.

Citește și: Evenimentele din Kazahstan au generat o luptă de interese între Rusia și China

Capitala provinciei Henan, Zhengzhou, care înregistrează în total 103 de cazuri în urma noului focar, a impus de luni închiderea restaurantelor şi a şcolilor şi a limitat ieşirile în oraş, demarând totodată o campanie de testare masivă a întregii populaţii.

În total, au fost consemnate 456 de cazuri în provincia Henan, una dintre cele mai populate din China, cu 99 de milioane de locuitori.

Infectările cu Omicron de luna trecută din Tianjin - teoretic importate - au reprezentat primele infectări cu noua variantă virală detectate în China, iar autorităţile locale au obligat rezidenţii care doreau să plece din oraş să prezinte un test PCR negativ şi au realizat teste masive la care au participat deja 9 milioane de locuitori, mai scriu sursele citate de Agerpres.

Citește și: Ministrul Educației anunță cum pot beneficia de ajutor cei care au pierdut bursa de merit

Ameninţarea cu varianta Omicron intervine la mai puţin de o lună de Anul Nou Lunar, când chinezii călătoresc în masă spre localităţile lor de origine pentru a petrece aceste sărbători alături de familiile lor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te