Criza apei potabile din oraş a fost provocată de decizia luată în 2014 de guvernatorul statului, republicanul Rick Snyder, de a realiza economii prin înlocuirea sursei de apă a localităţii.
Despăgubirile sunt destinate în primul rând copiilor din oraşul industrial Flint. Vor primi bani şi adulţii care pot dovedi că s-au îmbolnăvit în urma intoxicării cu plumbul din apă, scrie Agerpres.
După ce alimentarea din lacul Huron a fost înlocuită cu cea din râul local, cu ape acide şi poluate, conductele din reţea au fost afectate de coroziune, expunând consumatorii la saturnism, boala provocată de otrăvirea cu plumb. La începutul crizei, 12 oameni au murit de „boala legionarului”, o infecţie cu bacteria Legionella, din cauza contaminării iniţiale a apei.
CITEȘTE ȘI: Percheziții la gruparea de interlopi care cerea taxă de protecție de la dezvoltatorii imobiliari
La vremea respectivă, în Flint trăiau între 18.000 şi 20.000 de copii. Circa 57% din populaţia oraşului este de culoare, iar aproximativ o treime din cei 100.000 de locuitori supravieţuiesc sub pragul sărăciei. În prezent, mulţi localnici beau doar apă îmbuteliată, deşi reţeaua de distribuţie este alimentată din nou din lac, iar cele mai multe conducte de plumb au fost înlocuite.
Mulţi americani consideră că scandalul apei poluate din Flint este un exemplu de „rasism de mediu” în Statele Unite, deoarece afro-americanii sunt mai expuşi decât media la poluarea din aer, apă sau sol, menţionează AFP. În cazul din Michigan, sănătatea celor afectaţi ar putea suferi timp de zeci de ani.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Interlopii Piciu și Pikachu au spart oglinda dubei care venise să-i ia după o bătaie în stradă
Prin decizia de miercuri s-a confirmat că statul Michigan va plăti cea mai mare parte din suma de 626 de milioane de dolari acordată ca despăgubiri. Acordul în acest sens a fost încheiat în august 2020, după un an şi jumătate de negocieri, iar ratificarea de către instanţă constituie, potrivit judecătoarei Judith Levy, „un succes formidabil din multe motive, printre care acela că stabileşte un program şi un calendar pentru indemnizaţii integrale, coerente pentru fiecare persoană eligibilă”.