Închisoare pentru folosirea fără drept a emblemei sau denumirii Crucii Roșii. Legea care prevede incriminarea folosirii ilegale a emblemei sau denumirii Crucii Roșii a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și prevede pedepse drastice,
Închisoare pentru folosirea fără drept a emblemei sau denumirii Crucii Roșii. Legea care prevede incriminarea folosirii ilegale a emblemei sau denumirii Crucii Roșii a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și prevede pedepse drastice,
Un interlop român l-a transformat pe gardianul care îl păzea în propriul angajat. Apoi, l-a turnat la poliție. Deși a fost eliberat din închisoare, polițistul se pare că îi tot cerea bani.
Un hoț român, dat în urmărire internațională de Franța, a fost prins în Dolj. Bărbatul de 36 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare de justiția franceză pentru mai multe furturi.
Legea fugarilor a fost votată de Camera Deputaţilor. Pot să facă până la 3 ani de închisoare, în plus. Se înăspresc pedepsele cu închisoarea.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare. Instanţa a judecat cu celeritate pentru că, în scurt timp, faptele penale vizate se prescriau. Poliția nu l-a găsit acasă, astfel că l-a dat în urmărire.
Senatul a adoptat „Legea 2 Mai” iniţiată de către PNL. Alina Gorghiu a declarat că este o iniţiativă legislativă care „ne asigură că toţi traficanţii de droguri de mare risc vor sta în închisoare”.
A fost declarat, în 1964, cel mai bun handbalist al lumii, iar nemții îl elogiau: „abilitățile lui fac parte din cel mai elegant handbal jucat vreodată”. Dar drumul său în viață a fost pavat cu bolovani. Securitatea îl obligă să colaboreze, iar mai apoi e condamnat la închisoare.
Ionel Arsene scapă deocamdată de extrădarea în România. CEDO i-a acceptat cererea de recurs, iar România a fost acuzată de încălcarea unui proces corect.