Iran și Qatar solicită încetarea focului în Fâșia Gaza, după aproape 11 luni de lupte Israel-Hamas.
Iran și Qatar solicită încetarea focului în Fâșia Gaza, după aproape 11 luni de lupte Israel-Hamas.
Diabeticii din Fâșia Gaza devastată de război se tem nu doar de bombe și gloanțe, ci și de aprovizionarea nesigură cu medicamente a căror lipsă i-ar putea costa viața.
Secretarul american al apărărării, Lloyd Austin, a ordonat portavionului USS Abraham Lincoln să-şi "accelereze" deplasarea către Orientul Mijlociu, pe fondul intensificării temerilor privind o extindere în regiune a războiuluihttps:/ dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas.
Israel-Hamas. Ankara denunţă "o nouă crimă împotriva umanităţii" după un bombardament. Turcia a denunţat sâmbătă ''o nouă crimă împotriva umanităţii'', după lovitura israeliană asupra unei şcoli din oraşul palestinian Gaza, unde se aflau persoane strămutate, transmite AFP.
Conflict Israel - Hamas: acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor din Gaza, aproape. Acordul de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor din Fâşia Gaza, mai aproape ca oricând, susţine purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale.
Sinwar, noul șef al Hamas, este cel care a adus războiul în Gaza. A condus operaţiunile din buncăre. Mişcarea palestiniană Hamas l-a desemnat marţi pe Yahya Sinwar drept liderul său, în urma asasinării fostului lider Ismail Haniyeh la Teheran, în 31 iulie.
Oficiali americani și israelieni avertizează că un atac iranian asupra israelului ar putea avea loc chiar luni. Acesta ar putea veni ca represalii pentru asasinarea unor lideri de rang înalt ai Hamas și Hezbollah
Iran: Liderul Hamas Ismail Haniyeh, ucis de un proiectil cu rază scurtă de acțiune. Acuză SUA . Corpul Gărzilor Revoluționae din Iran a declarat că un proiectil cu rază scurtă de acțiune se află în spatele uciderii lui Ismail Haniyeh și a acuzat SUA că a sprijinit atacul.