Aflat nu departe de apusul semilunei sale prezidențiale, Recep Tayyip Erdoğan, al 12-lea președinte al statului turc, în vârstă de 70 de ani, a surprins opinia publică internațională cu alocuțiunea rostită la o conferință de partid din orașul său natal Rize.
Acolo, el a afirmat: „Trebuie să fim foarte puternici pentru ca Israelul să nu poată face aceste lucruri Palestinei. La fel cum am intrat în Karabakh, la fel cum am intrat în Libia, s-ar putea să le facem același lucru. Nu există nimic ce nu putem face. Doar noi trebuie să fim puternici“.
Amenințarea lui a fost rostită după ce o rachetă - trasă de insurgenți ai Hezbollah - furnizată de Iran a ucis 12 copii în orașul druz israelian Majdal Shams, exacerbând tensiunile, pe măsură ce Israelul se pregătește de noi riposte, iar Hezbollah, cât și
Libanul par a fi în măsură de a reacționa la noi provocări armate.
Peste Ocean, reacțiile publice au fost diferite.
Turcia nu este Texas...
Senatorul democrat Richard Blumenthal și-a exprimat îngrijorarea „cu privire la orice retorică autocratică anti-Israel, mai ales a liderului unei țări care este un aliat NATO“, în timp ce senatorul democrat Chris Van Hollen s-a referit la izbucnirea șefului statului turc ca fiind „revoltătoare și total inacceptabilă“. În același timp, ministrul de Externe al Israelului, Israel Katz, a cerut „expulzarea“ Turciei din NATO.
Cei doi senatori confundau, probabil, Turcia cu Texas, iar pământeanul Israel Katz, a cărui țară nu este membră a Alianței Nord-Atlantice, inventa o prevedere inexistentă în relația complexă, multinațională, dintre statele membre ale NATO.
De fapt, Erdoğan reitera public angajamentul lui de a susține organizații islamice precum Hamas și Hezbollah. Erdoğan a menținut o relație deschisă cu Hamas din 2006, oferind grupului sprijin diplomatic, logistic și poate chiar militar.
În ultimii ani, Turcia s-a apropiat și de Hezbollah, considerând acțiunile grupului împotriva Israelului drept legitime și lăudabile. Deși Departamentul de Stat al SUA încă speră că Turcia poate contribui productiv la diplomație, pentru a rezolva violența în curs de-a lungul granițelor Israelului, acțiunile lui Erdoğan contrazic aceste speranțe.
De la atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, - despre care nu știm nici azi de ce au reușit să ia prin surprindere armata israeliană... - care au ucis peste 1.200 de civili israelieni, Erdoğan a escaladat retorica anti-israeliană. El identifică Hamas nu ca o entitate teroristă, ci ca luptători pentru libertate / „mujahadeni“ și i-a onorat public pe liderii Hamas, inclusiv pe Ismail Haniyeh, șeful său politic, ulterior lichidat în Teheran de agenți operativi israelieni.
Erdoğan își susține retorica cu sprijin material. Astfel, pe 21 iulie, serviciul de securitate internă al Israelului, Shin Bet, a dejucat un atac terorist al Hamas orchestrat din Turcia.
Shin Bet a capturat cinci teroriști care au recunoscut că pregătirea militară, armamentul și banii i-au primit în Turcia. Securitatea israeliană a interceptat în mod repetat arme și precursori explozivi proveniți din Turcia cu care contrabandiștii încercau să intre în Gaza.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan - Foto: Profimedia Images
În mod paradoxal, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a acuzat rețelele de socializare de „fascism“ și cenzură, iar guvernul său a blocat Instagram patru zile, în prima decadă a lunii august a.c..
Asta ca răspuns la eliminarea postărilor de pe Instagram ale utilizatorilor turci care și-au exprimat condoleanțe pentru uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh.
Dar să nu uităm fața nevăzută a finanțării curente a organizațiilor Hezbollah și Hamas! Iranul - nu Turcia - asigură 70% din bugetul necesar Hezbollah și 90% din banii utili activității Hamas.
Un subiect tabu
Multe redacții din comunitatea trans-atlantică „fug ca dracul de tămâie“ de utilizarea, în comentariile privind situația din Orientul Mijlociu, a sintagmei... genocidul israelian în Fâșia Gaza, derulat în perioada 7 octombrie 2023 – până în prezent.
Aici fiind vorba de genocid ca pedeapsă colectivă, ucidere în masă, epurare etnică, strămutări forțate, bombardamente, crime țintite, foamete ca metodă de război, tortură, ș.a.m.d. Negru pe alb: au fost uciși peste 39.677 palestinieni, trupurile altor 10.000 fiind probabil sub molozul dărâmăturilor rezultate în urma bombardamentelor israeliene. În plus, alți 87.700 de palestinieni au fost răniți.
Aproximativ 80% din case și 50% din clădirile din Gaza au fost distruse de acțiunile la sol ale armatei Israelului.
Iar 20% din populație se confruntă cu „niveluri catastrofale de insecuritate alimentară acută“ care implică „o lipsă extremă de hrană, înfometare și epuizare“. Peste 1.900.000 de persoane au fost strămutate în interiorul Gaza.
Diferiți observatori, printre care raportoarea specială a Națiunilor Unite, Francesca Albanese, au citat declarații ale unor înalți oficiali israelieni care ar putea indica o „intenție de a distruge“ (în totalitate sau parțial) populația din Gaza, o condiție necesară pentru ca pragul legal al genocidului să fie îndeplinit.
Majoritatea cercetătorilor din Orientul Mijlociu și din SUA cred că acțiunile Israelului în zona Gaza sunt menite să o facă de nelocuit pentru palestinieni, iar 75% dintre ei spun că acțiunile Israelului în Gaza constituie fie „crime de război majore asemănătoare genocidului“, fie „genocid“. Motivul oficial?
Răzbunare pentru atacurile Hamas din 7 octombrie. Una generată de sionism, rasismul anti-arab și islamafobia. Acuzat? Israelul. Mai concret, Benjamin Netanyahu și cabinetul israelian de război. Explicit - Forțele de Apărare a Israelului, sub conducerea lui Yoav Gallant, dar și Ministerul Securității Naționale din Israel, sub conducerea lui Itamar Ben-Gvir.
La Tel Aviv, pe 5 august 2024, ministrul Apărării Yoav Gallant s-a întâlnit cu șeful CENTCOM al Statelor Unite, generalul Michael Kurilla, care a vizitat Israelul în timpul tensiunilor crescute din Orientul Mijlociu. În cadrul întâlnirii, la care a participat și șeful de stat major al IDF/Forțele de Apărare ale Israelului, generalul Herzi Halevi, cei trei au discutat „coordonarea cooperării în domeniul apărării între instituțiile și armatele respective“.
„Au discutat, de asemenea, modalități de extindere a coaliției internaționale, care se confruntă cu activități agresive ale Iranului și împuterniciților săi împotriva Israelului și destabilizarea regiunii Orientului Mijlociu“, a precizat Ministerul israelian al Apărării.
Dar președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi tocmai anunțase că țara sa nu va mai participa, ca în primăvară, la protejarea Israelului de rachetele de sorginte iraniană trase de insurgenți islamici pro-iranieni.
Ideal ar fi ca Israelul, dar și Ucraina să devină membri ai NATO. Asta ar detensiona rapid situațiile belicoase din Orientul Mijlociu și din Europa de Est. Acolo domină războiul, pacea fiind o himeră a celor care nu și-au pierdut speranța în victoria rațiunii. Doar un proverb israelian susține că „zahărul nu este de folos când lipsește sarea“.
