Compania de consultanță românească, fondată anul trecut, a primit premiul „Best Valuation Company” la categoria companii de evaluare, în cadrul Galei Romanian Legal Awards 2025.
Compania de consultanță românească, fondată anul trecut, a primit premiul „Best Valuation Company” la categoria companii de evaluare, în cadrul Galei Romanian Legal Awards 2025.
Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.
Peste 150 de manageri de top, antreprenori, sportivi, reprezentanți ai cluburilor sportive, investitori și jurnaliști au fost prezenți la gala inițiată și organizată de Albini Prassa și MVP Consultancy în parteneriat cu Camera de Comerț Elveția-România.
România se mândrește. Un român a câștigat 19 Premii Grammy. Cine este și cu ce se ocupă? Iată cum a ajuns acesta să fie alături de cei mai iubiți artiști internaționali.
Covor de culoarea şampaniei şi echipă de intervenţie au fost pregătite pentru a 95-a Gală a Premiilor Oscar.
David Popovici, a fost desemnat în această seară sportivul anului 2022 în România, în cadrul Galei Sportivul Anului.
Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii, înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice.
Interlopii Viorel Oarză și fiul său, Robert, au fost arestați după ce ar fi bătut un om de-al Cordunenilor. Un alt interlop, Vandam Constantin îl acuză pe Costel Corduneanu.