Preşedintele României, Nicuşor Dan, spune că Legea bugetului pe 2026 ar putea fi gata în câteva săptămâni. "Coaliţia funcţionează mai bine decât percepţia", spune şeful statului.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, spune că Legea bugetului pe 2026 ar putea fi gata în câteva săptămâni. "Coaliţia funcţionează mai bine decât percepţia", spune şeful statului.
Preşedintele României, Nicușor Dan, a spus despre amânarea CCR, la legea privind pensiile magistraților, că este evident că e "o tergiversare, o vedem cu toții”.
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR), spune că nu crede "că este momentul acum să ieşim de la guvernare, în nici un caz".
Donald Trump a fost blocat chiar de către republicani. Aceştia au votat surprinzător contra tarifelor impuse Canadei, în Camera Reprezentanţilor.
Ceea ce aproape toată lumea aruncă este mult prea bun pentru a fi irosit: saramura ar putea îmbunătăți cu adevărat următoarea masă.
Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei, întruniţi la Castelul Alden Biesen, în Belgia, caută drumul spre regăsirea competitivităţii Europei, aflate în criză. Este vorba despre supravieţuirea economică.
Cum să nu te izolezi social atunci când treci printr-o perioadă stresantă? Rămâi conectat cu oamenii. Există momente când „deconectarea” este ceva mai mult decât o simplă visare cu ochii deschiși.
Prim-viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea, spune că statutul viitor al României, de membru OCDE, elimină barierele existente pentru marii investitori instituționali care ar putea să vină în România.