Iașul găzduiește numeroase evenimente culturale unice în cadrul Romanian Creative Week 2026, desfășurat în perioada 13–24 mai 2026.
Iașul găzduiește numeroase evenimente culturale unice în cadrul Romanian Creative Week 2026, desfășurat în perioada 13–24 mai 2026.
Motivul pentru care trebuie să pui gheață în vasul de toaletă. Mai ai nevoie de câteva linguri de oțet. O modalitate simplă și accesibilă de a menține toaleta curată este cu gheață. Cum să folosești corect metoda și să îi sporești efectul cu mijloace improvizate.
Daneila Panioglu și colega sa, Alina Nadia Guluțanu, i-au acuzat explicit pe procurorii constănțeni, Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, că ar fi acționat pentru a-l ajuta pe un inculpat. În 2022, CSM a decis excluderea din magistratură a celor două judecătoare.
Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul unei vizite de două zile la Beijing săptămâna viitoare, a anunțat sâmbătă Kremlinul, informează AP.
Polițiștii din Galați fac cercetări în cazul unei șoferițe cu vârsta de 71 de ani care, în timp ce încerca să-și parcheze mașina, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în bancomatul unei unități bancare.
„PNL nu va mai face o coaliție în perioada următoare cu PSD. De asemenea, în condițiile în care acest partid va fi în guvernare, PNL va fi în opoziție”, a declarat sâmbătă la Timișoara președintele liberalilor, actualul premier interimar Ilie Bolojan.
Premierul britanic Keir Starmer se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la preluarea puterii, după ce tot mai mulți lideri laburiști își pregătesc candidatura pentru înlocuirea sa. Politico vorbește deja despre un „puci” în interiorul Partidului Laburist.
Regiunea Mării Baltice riscă să devină următorul focar de tensiune al Europei. Șeful Apărării din Suedia avertizează că Rusia ar putea ocupa temporar o insulă pentru a testa reacția și unitatea NATO.