sâmbătă 16 mai
EUR 5.2088 USD 4.4801
Abonează-te
Newsweek România

Avertismentul lui Trump pentru Taiwan după vizita la Beijing: Nu vreau război la 15.000 de kilometri distanță

Data publicării: 16.05.2026 • 10:45 Data actualizării: 16.05.2026 • 10:47
Donald  Trump - Foto: Profimedia images
Donald Trump - Foto: Profimedia images
china taiwan
china taiwan

Președintele Donald Trump a transmis un avertisment clar Taiwanului după summitul cu Xi Jinping de la Beijing, spunând că SUA nu vor fi împinse într-un conflict cu China din cauza unei eventuale declarații de independență a insulei.

Președintele Donald Trump a avertizat Taiwanul să nu facă pași spre proclamarea independenței, după discuțiile tensionate purtate cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul summitului desfășurat la Beijing.

Avertismentul lui Trump pentru Taiwan după vizita la Beijing: Nu vreau război la 15.000 de kilometri distanță

Liderul de la Casa Albă a declarat într-un interviu acordat Fox News că nu dorește ca Statele Unite să fie atrase într-un conflict militar cu China din cauza unor decizii luate la Taipei.

„Nu vreau ca cineva să declare independența și apoi, noi să fim nevoiți să parcurgem 15.000 de kilometri ca să mergem la război. Nu vrem ca cineva să spună: Hai să declarăm independența pentru că Statele Unite ne susțin”, a afirmat Donald Trump.

Declarațiile vin într-un moment extrem de sensibil pentru relațiile dintre Washington și Beijing, în contextul tensiunilor tot mai mari din regiunea Indo-Pacifică, scrie Le Figaro.fr.

Citește și: Taiwan ia HIMARS și arme de 40.000.000.000$ contra China. SUA trimit 2 portavioane. Japonia ridică avioane F-2

Xi Jinping: Taiwanul poate împinge China și SUA spre conflict

În cadrul summitului, liderul chinez Xi Jinping a descris problema Taiwanului drept cea mai delicată temă din relația bilaterală dintre cele două superputeri.

„Problema Taiwanului este cea mai importantă chestiune în relațiile China-SUA. Dacă este gestionată greșit, cele două națiuni ar putea intra în coliziune sau chiar în conflict, împingând întreaga relație China-SUA într-o situație extrem de periculoasă”, a declarat Xi Jinping.

china taiwan
Foto: Profimedia images

Citește și: „Bătălia” cerului deasupra Taiwanului. Manevre agresive ale Chinei, cu rachete lansate spre avioanele F-16

Beijingul consideră Taiwanul parte a teritoriului chinez și a avertizat în repetate rânduri că nu exclude folosirea forței pentru reunificarea insulei cu China continentală.

La rândul său, Washingtonul continuă să susțină militar Taiwanul, deși politica oficială a SUA rămâne cea a „unei singure Chine”.

Trump: Nu am făcut niciun angajament privind Taiwanul

Președintele american a confirmat că a discutat în detaliu cu Xi Jinping inclusiv despre Taiwan și despre vânzările de armament către insulă.

„Am discutat în detaliu despre Taiwan, știi, toată treaba cu vânzările de arme. Nu mi-am luat niciun angajament în nicio direcție”, a spus Donald Trump.

În luna decembrie, Congresul american a aprobat un pachet militar în valoare de 11,1 miliarde de dolari destinat Taiwanului, cel mai mare acord de armament oferit vreodată insulei de către Statele Unite.

Pachetul include sisteme defensive și echipamente militare moderne, într-un moment în care China își intensifică presiunea militară și exercițiile navale în apropierea Taiwanului.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră