Statele Unite au suspendat furnizarea unor arme către Ucraina și au întrerupt unul dintre canalele de comunicare directă cu generalii germani care coordonau asistența către Kiev.
Statele Unite au suspendat furnizarea unor arme către Ucraina și au întrerupt unul dintre canalele de comunicare directă cu generalii germani care coordonau asistența către Kiev.
Suflantele de frunze sunt numai ultima trăsnaie care îi divizează pe americani, după imigrația ilegală, avortul, ori drepturile persoanelor transgender. "Unelte toxice şi zgomotoase" - aşa sunt caracterizate aceste unelte.
Vladimir Putin proferează o ameninţare fără precedent. El spune că, dacă Europa intră în război, Moscova nu va avea cu cine să negocieze.
Aflat la audierile anuale din Parlamentul de la Budapesta, vicepremierul Zsolt Semjen a susținut că, după un secol de la Tratatul de la Trianon, identitatea maghiară trebuie să redevină un avantaj pentru comunitățile din afara Ungariei.
Marketingul agresiv lovește în buzunarul firmelor. Cum a ajuns o companie să plătească amendă dublă pentru câteva mesaje trimise unui client?
Schimbări importante pentru toate zodiile. Avem Horoscop decembrie, de Crăciun și de sărbători. Scorpion - putere, Capricorn - liniște
Ministra mediului cere demisii după ce două județe au rămas fără apă potabilă. Diana Buzoianu susține că Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa şi Exploatarea Sistemului Zonal (ESZ) Prahova sunt instituţiile care, la nivel local, ar fi trebuit să ia măsuri.
Preşedintele României a promulgat, vineri, Legea nr. 200/2025 pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut - Proiectul privind patrimoniul cultural şi istoric din România - dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.