Vicepremierul Semjen: „E timpul ca a fi ungur să fie din nou un avantaj”
Aflat la audierile anuale din Parlamentul de la Budapesta, vicepremierul Zsolt Semjen a susținut că, după un secol de la Tratatul de la Trianon, identitatea maghiară trebuie să redevină un avantaj pentru comunitățile din afara Ungariei.
A fi ungur a fost un dezavantaj după Tratatul de la Trianon, dar a venit timpul să devină din nou un avantaj, a afirmat vicepremierul ungar Zsolt Semjen marți, cu prilejul audierii sale anuale în comisia pentru coeziune națională a parlamentului de la Budapesta, transmite MTI.
Semjen, ministru pentru comunitățile maghiare din afara țării și politica de cetățenie, a afirmat că politicile guvernului își au rădăcina în angajamentul față de națiunesc, scrie Agerpres.ro
Vicepremierul Semjen: „E timpul ca a fi ungur să fie din nou un avantaj”
Națiunea va fi prezervată prin apărarea identității sale, prin sprijinul pentru partidele și organizațiile etnice maghiare și prin 'unirea națiunii prin naturalizare', a subliniat el.
Dacă maghiarii de peste granițe au primit în 2010, prin diferite programe, un sprijin guvernamental de la Budapesta de 9 miliarde de forinți, această sumă a crescut acum la 100 miliarde de forinți pe an, a arătat vicepremierul, care a detaliat diversele programe ș sumele alocate.
CItește și Ungaria vrea să importe energie nucleară din România. "Interesele coincid"
Totodată, el a afirmat că 'autonomia ar fi garanția ultimă pentru prezervarea părților din națiunea ungară (de peste granițe)' și că 'fiecare comunitate trebuie să își elaboreze propriul concept de autonomie'.
Acordarea cetățeniei persoanelor cu rădăcini ungare este o 'reparație istorică', a mai declarat Semjen, precizând că, pe această cale, 1,2 milioane de persoane 'au devenit compatrioții noștri'.
Între timp, a spus el, 'puterile ucrainene au decis să înființeze comitete fictive cu care să pretindă în fața Bruxelles-ului, a Comisiei de la Veneția și a Occidentului că iau în serios drepturile minorităților și etnice'.
Citește și Ungaria: UE cere retragerea unei legi vizând organizaţiile neguvernamentale şi media critice
'Asociația culturală a maghiarilor din Transcarpatia este singurul reprezentant legitim al maghiarilor din Transcarpatia. Indiferent ce fac ucrainenii, noi nu vom accepta să pună în loc falși maghiari, oameni care ar putea fi maghiari prin naștere, dar care nu reprezintă interesele maghiarilor (...) ci reproduc propaganda ucraineană la forumuri la Bruxelles și în alte locuri', a spus el.