Un cutremur cu magnitudinea 7,0 s-a produs sâmbătă în largul coastei de est a Taiwanului, fiind resimţit în nordul insulei şi în Taipei. Autorităţile nu au raportat imediat victime sau pagube materiale.
Un cutremur cu magnitudinea 7,0 s-a produs sâmbătă în largul coastei de est a Taiwanului, fiind resimţit în nordul insulei şi în Taipei. Autorităţile nu au raportat imediat victime sau pagube materiale.
Mulţi oameni preferă să doarmă într-o anumită poziţie fără să ştie că aceasta poate afecta sănătatea. Un medic avertizează că obiceiul favorizează dureri de spate şi probleme de respiraţie şi explică ce alternativă este mai sigură.
Şapte persoane arestate în Italia iar pentru alte două, aflate în străinătate, au fost smise madnate internaționale de arestate. Sunt acuzate de finanțarea Hamas.
Președintele Donald Trump a îndemnat Departamentul de Justiție din SUA să facă publice numele oricărui democrat menționat în dosarele legate de Jeffrey Epstein și a adăugat că agenția ar trebui „să îi facă de rușine”.
Noul an aduce un nou început, iar curățarea casei este o modalitate excelentă de a te reseta. Este mai ușor de zis decât de făcut, dar știind unde să-ți concentrezi atenția face ca acest proces plictisitor și consumator de timp să fie mai ușor de gestionat.
România va fi lovită de un val de concedieri, în anul 2026. Mii de oameni rămân fără locuri de muncă. Sunt 3 domenii foarte afectate.
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 milioane tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 milioane tone conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile de benzină şi alţi combustibili, informează publicaţia Voice Of Emirates.