Ungaria demarează lucrările la un nou drum de viteză pentru a lega autostrada M44 de România, via Békéscsaba. Investiția se ridică la circa 600.000.000 €.
Ungaria demarează lucrările la un nou drum de viteză pentru a lega autostrada M44 de România, via Békéscsaba. Investiția se ridică la circa 600.000.000 €.
Procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au reținut trei bărbați, prinși în flagrant cu 110 grame de 4-CMC. Ulterior, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Angajații care câștigă, pe lângă salariu, și alte venituri – din dobânzi bancare, chirii, titluri de stat sau drepturi de proprietate intelectuală (cum e categoria drepturilor de autor) – ajung, în fiecare an, în fața aceleiași întrebări: trebuie sau nu depusă Declarația Unică.
Propunerea de unire/comasare a comunelor Iașului – câte două până la cinci unități administrativ-teritoriale într-o entitate mai mare – a stârnit, cum era de așteptat, reacții în majoritate pozitive. Primarii ar avea însă și multe amendamente.
Lockheed Martin a testat cu succes în zbor o capabilitate de identificare în luptă bazată pe inteligență artificială, integrată în sistemul de fuziune a informațiilor al avionului F-35, marcând o premieră pentru utilizarea AI tactice direct în misiuni aeriene.
Piața rezidențială din București nu mai este de mult un teritoriu în care iei decizii rapide, bazate pe intuiție sau pe recomandările superficiale ale cunoscuților.
Poliția de Frontieră anunță, marți, că sistemul de intrare/ieșire (EES) se va extinde și la celelalte puncte de trecere a frontierei din 2 martie. Sistemul a fost introdus etapizat începând cu data 12 octombrie 2025.
Pachetul trei de măsuri economice anunțat de Guvernul Bolojan include măsuri de relansare economică și de reformă a administrației locale și centrale.