Mărturiile unei profesoare din Kiev stabilite în Iași. „În fiecare zi îmi sun soțul. Îl întreb dacă trăiește

 În acest timp, aproximativ șase milioane de ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele și să caute siguranță în alte țări. Unii au ales să o ia de la zero departe de casă, alții au trăit cu speranța întoarcerii, așteptând cu sufletul la gură sfârșitul războiului. Pentru o parte dintre ei, Iașul a devenit un „acasă” temporar, un loc suficient de aproape de țara lor, dar destul de sigur pentru a-și putea continua viața.

Halyna Vlasenko este una dintre aceste persoane. S-a refugiat la Iași împreună cu cei doi fii ai săi, de 12 și 17 ani, și cu părinții săi, în vârstă de 73 și 79 de ani. Și-a lăsat în urmă casa, viața de dinainte și soțul. La patru ani de la începutul războiului, Halyna își păstrează credința că va putea fi din nou alături de soțul ei și le cere ieșenilor să se roage pentru pace în Ucraina.

Halyna Vlasenko are 49 de ani și, până acum patru ani, ducea o viață liniștită și frumoasă în Kiev. Totul s-a schimbat pe 24 februarie 2022, când zgomotul bombardamentelor a trezit-o din somn și i-a transformat viața într-o luptă pe care o poartă oriunde s-ar refugia.

„A fost un dezastru. M-am trezit la 4:30 din cauza unui zgomot puternic. Când am aflat că suntem atacați de Rusia și că suntem în război, am fost în șoc timp de trei zile. Am fost la adăpost și, pe drum, am văzut tancuri pe străzi, militari și echipamente militare, eram foarte speriată. Oamenii plângeau și țipau. Fiul meu cel mare a făcut alergie la praf, deoarece adăpostul era doar un subsol. În următoarele zile am înțeles că, dacă blocul va fi atacat, vom muri cu toții. Am fost îngrozită, nu am putut să mănânc”, a declarat Halyna. Mai mult pe ziaruldeiasi