Un incident grav s-a produs miercuri dimineață la un liceu din municipiul Botoșani, unde o parte din tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit în timpul orelor. Bucăți de plafon au căzut peste catedră și peste prima bancă, iar un elev a fost rănit.
Un incident grav s-a produs miercuri dimineață la un liceu din municipiul Botoșani, unde o parte din tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit în timpul orelor. Bucăți de plafon au căzut peste catedră și peste prima bancă, iar un elev a fost rănit.
Mâine, 15 ianuarie, se împlinesc 176 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Deși cei mai mulți români îl asociază cu marea sa iubire, Veronica Micle, mai puțin cunoscută este prima lui dragoste, care a rămas vie în amintirea poetului de-a lungul întregii sale vieți.
Femeia căreia Mihai Eminescu i-a dedicat poezia „La steaua” nu se numără printre iubirile cunoscute ale marelui poet, iar numele său s-a păstrat mai degrabă prin notorietatea celui care i-a fost al treilea soț, marele istoric AD Xenopol.
Cutremurul din 4 martie 1977 a luat viața a 1.578 de oameni, dintre care 1.424 doar în București. Printre aceștia s-au aflat numeroase personalități artistice și culturale, dar și un tânăr de doar 19 ani care era deja considerat cel mai bun traducător în engleză al lui Eminescu.
De ce sărbătorim nașterea lui Mihai Eminescu în ianuarie? În fiecare an, la 15 ianuarie, aniversăm nașterea poetului național, Mai mult, din 2011, aceeași dată a devenit Ziua Culturii Naționale. Cu toate acestea, se pare că trăim într-o eroare ce s-a perpetuat de 135 de ani.
Subiectele la Bac-ul de toamnă, la Limba Română. Eseuri despre poezii de Eminescu şi Bacovia. Au apărut primele subiecte la prima probă scrisă, Limba și literatura română, a examenului de Bacalaureat 2024.
Cine e românul care și-a pus chipul lui Eminescu pe camion? Un personaj excentric, dar care a figurat cândva printre milionarii României a repetat gestul insolit și l-a postat, de data aceasta, pe Mihai Viteazul, întruchipat în film de Amza Pellea, pe spatele unui alt camion.
Câți copii a avut Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu? La modul romantic, pentru mulți români este povestea perfectă de dragoste ce străbate secolele. Ea, un „înger blond”, el, un „Luceafăr”, dar care, deși și-a obținut nemurirea prin opera sa, numai rece nu a fost.