Cum petreceau Eminescu și Creangă prin crâșmele Iașului acum 150 de ani? Mâncau pastramă și beau vin

Mihai Eminescu și Ion Creangă. Primul, cel mai mare poet al neamului, al doilea, cel mai mare povestitor care s-a născut pe aceste pământuri.

Iar între ei, deși îi despărțeau aproape 13 ani ca vârstă, s-a născut și una dintre ele mai mari și frumoase prietenii din literatura română.

Una care a cunoscut, timp de peste un an, minunata magie a libertății și visării libere depline.

Eminescu și Creangă s-au cunoscut în 1875

La 1 iulie 1875, Mihai Eminescu era numit de ministrul educației, Titu Maiorescu, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui.

În această funcție, el organizează în primele zile ale lunii august o consfătuire a cadrelor didactice având pe ordinea de zi metodica predării. 

Deși prelegerile au fost utile, noul revizor a rămas nemulțumit de prestația cadrelor didactice, cu o singură excepție, așa cum sublinia poetul în raportul trimis ministrului.

Astfel, Eminescu se declară mulțumit de prelegerea învățătorului „V. Creangă” - cum l-a trecut în raport - de la Școala nr. 2 Păcurari.

Se vede treaba că Eminescu nu reținuse prea bine numele de botez al viitorului mare povestitor din Humulești, din moment ce trecuse inițiala „V” - probabil de la „Vasile” -, în loc de „I”, de la Ion.

Citește și: Ultima iubire a lui Eminescu, cu 13 ani mai în vârstă. A scris „Pe lângă plopii fără soț” pentru ea

În schimb, participând la orele acestuia din clasă. Eminescu observă cum Creangă: „Știa mii de versuri populare care de care mai frumoase și mai hazlii” și „nu mai înceta cu frumoasele sale snoave, glume, istorii poznașe, fel și chip…”.

După inspecţie, cei doi s-au întâlnit întâmplător sau au mers împreună la crâşma ”Bolta Rece”.

„Creangă, îndrăzneţ, duse pe Eminescu la Bolta Rece, ori amândoi se găsiră în vestita crâşmă şi-şi aduse aminte că se cunoşteau.

La băutură poetul era expansiv şi-şi va fi desfăşurat toată filosofia lui politică.

Creangă, încântat de a fi luat seamă de un tânăr aşa de învăţat, vru să dovedească cum că nici el nu era de lepădat”, scrie George Călinescu în „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”, conform adevarul.ro.

De când au legat prietenie, cei doi au devenit de nedespărţit, lucru consemnat de contemporanul lor, George Panu, în cartea „Amintiri de la Junimea”.

Poetul și povestitorul stăteau la lungi discuții până dimineața

„Legătura se stabili astfel, încît pe urmă mai nimenea nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu; amândoi veneau la “Junimea”, amândoi ieşeau de la “Junimea””.

Eminescu l-a impulsionat pe Creangă să scrie și, în septembrie 1875, l-a prezentat membrilor Junimii, unde humuleșteanul a citit prima lui scriere „Soacra cu trei nurori”, care s-a bucurat de un succes formidabil.

Astfel, legătura dintre cei doi a devenit și mai trainică, fiecare fiind cucerit de calitățile celuilalt, dar și de viața și distracția simplă, cum remarca același George Panu.

Citește și: FOTO Câte fotografii cu Mihai Eminescu există? De ce nu sunt mai multe?

„Plecau amândoi și se înfundau pe la vreo crâşmă de prin Tătăraşi, Păcurari sau Nicolina, adică prin părţile exterioare ale oraşului. 

Acolo nu se puneau pe băut, cum se pretindea, sau cum se credea, căci mulţi cred că aceasta ar fi ruinat sănătatea şi a lui Eminescu, şi a lui Creangă; ei se puneau să trăiască o viaţă care le plăcea lor, viaţa simplă şi primitivă. 

Era o plăcere pentru ei ca să se aşeze într-o odae din fundul unei crâşme, pe laviţi de lemn, cu braţele rezemate de o masă murdară, serviţi de un băiețel naiv”, mai spune George Panu.

Discuţiile lungi, până în puterea nopții, îi împingeau să se mute din crâşmă în crâşmă până la orele dimineţii.

„Drept masă sau dejun, cereau să le frigă o bucată de pastramă, mai mâncau cârnaţi cu usturoiu vai de lume cum erau preparaţi, ordonau ca să li se aducă o cană de vin, de calitatea cum s'ar fi întamplat, şi după ce mâncau pastrama, apoi, înaintea unui pahar de vin, stăteau toată noaptea dacă crâşmarul le da voe.

Când crâşmarul vroia să închidă, ei plecau în altă parte a oraşului, unde ştiau că localul stă deschis până la ziuă, și vorbiau, vorbiau, vorbiau, vorbiau, dar și beau”, mai scrie Panu.

Același George Panu face presupuneri asupra subiectelor discutate îndelung de Eminescu și Creangă, dat fiind că cei doi nu prea primeau pe vreun al treilea la masa lor.

„Ce vorbiau între ei? Nu ştiu. Eminescu şi Creangă rar primeau câte un al treilea în intimitatea lor, dar îmi închipui ce trebuiau să vorbească.

Creangă istorisind poveşti din bătrâni şi dela ţară, Eminescu făcând teorii metafizice şi croind visuri cum ar trebui să fie poporul român.

Se înţelegeau, cum se zice, ca gâscă cu raţa; îi uneau aceleaşi aspiraţii. Câteodată întrebam pe Eminescu: „Ce vorbeşti tu tot timpul cu Creangă?”

El zâmbià, şi cu acea privire vagă şi rătăcită, care-i era caracteristică, răspundeà în mod evaziv: „Vorbim şi noi ce ne trece prin minte!… Şi atâta tot.”

Frumoasele zile petrecute împreună se vor termina însă destul de repede.

În toamna lui 1876, Eminescu se mută în București

Pe 3 iunie 1876 noul ministru al educației îl destituie pe Eminescu din funcția de revizor școlar.

Creangă îi oferă găzduire unde poetul rămâne câteva săptămâni.

Pe 13 iunie Eminescu este angajat „redactor administrator” la ziarul ”Curierul de Iași”, care era parțial proprietatea junimiștilor Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Ștefan Vârgolici și Anton Naum.

Dar, în octombrie 1877, în urma unui conflict cu directorul Tipografiei Naționale unde se tipărea ziarul, Eminescu își dă demisia și pleacă la București, unde va lucra la redacția ziarului „Timpul”.

Citește și: Poveste de dragoste „interzisă” între Mihai Eminescu și Veronica Micle: Cine s-a opus căsătoriei

Ion Creangă va rămâne singur și neconsolat, scriindu-i lungi scrisori și așteptând cu nerăbdare un răspuns din partea poetului.

Marele povestitor a aflat din gazete, cu inima frântă, de nebunia lui Eminescu, în 1883.

Apoi, într-o perioadă ceva mai bună a sănătății acestuia, cei doi s-au revăzut, dar farmecul de altădată dispăruse, mai ales poetul fiind tranformat de boală și asprimea vieții sale.

La auzul morții lui Eminescu, în iunie 1889, Creangă a izbucnit în plâns și se spune că ar fi adormit cu volumul de poezii al acestuia sub pernă, continuând să suspine.

Nici el nu a mai rezistat mult, Creangă murind, la 52 de ani, în ultima zi a aceluiași an, 1889, doborât de apoplexie.

Dar cei doi, dincolo de opera fiecăruia, au scris și una dintre cele mai frumoase pagini de prietenie din literatura română.