Noul ministru al Economiei susține că se caută soluții pentru problemele urgente din Industria de Apărare.
Noul ministru al Economiei susține că se caută soluții pentru problemele urgente din Industria de Apărare.
Belarusul a anunţat un embargou asupra produselor din ţările occidentale care au adoptat sancţiuni împotriva sa şi sancţiuni împotriva companiilor aeriene din statele membre ale UE şi din Regatul Unit, relatează EFE.
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis ca Sorin Grindeanu să fie propunerea social-democraţilor pentru funcţia de vicepremier în Guvernul condus de Nicolae Ciucă.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, susţine că peste 20.000 de samsari vând ilegal în toată ţara sute de porci şi răspândesc astfel pesta porcină africană pe teritoriul României.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, apreciază că renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi posibilă, iar reprezentanţii României care vor avea o astfel de iniţiativă vor părea "absolut caraghioşi".
De ce este mai eficient să trecem la fixarea unui salariul minim pe fiecare ramură/activitate economică în funcție de productivitate și puterea de cumpărare.
Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în trimestrul doi din 2021 la 6,9% din PIB în zona euro şi la 6,3% din PIB în Uniunea Europeană, iar România se află printre ţările cu cel mai ridicat nivel, arată datele Eurostat.
Sacha Dragic, fondatorul Superbet, și Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Industrial, vor semna un parteneriat pentru dezvoltarea rețelei de parcuri logistice ELI Parks. Alături de cei doi este implicată Anca Damour, cu o experiență de 19 ani în zona de real estate și de retail.