Nevoia de modernizare a sectorului construcțiilor din România a fost afirmată în cadrul Summit-ului de Construcții organizat de Newsweek România și, cu aceeași ocazie, au fost prezentate și cele mai noi soluții IT din domeniu.
"Când vorbim despre domeniul construcțiilor, acestea este prin esență tradițional când vine vorba despre inovați și tinde să conserve modul în care se fac lucrurile în momentul de față.
În plus, principala obiecție pe care noi o întâmpinăm foarte des este: «noi nu avem consumatori digitali». Asta, pentru mine, este o foarte bună scuză pentru a nu inova.
În același timp, noi vedem că în anii anteriori, chiar și în cei de pandemie, în 2020 și în 2021, start-up-urile tech din construcții, și aici mă refer la piața internațională, care sunt definite că acoperă doar anumite componente din procesul de execuție, componente specifice, mai exact turnare de beton, structuri, colectează sume record din punctul de vedere al atragerii de fonduri, respectiv peste 1,3 miliarde la nivel global.
Este clar că este loc de foarte multă inovație în acest sector", a arătat Alexandru Tănasă, Digital Business Advisor, Arggo Consulting.
Economie de 6 ore pe săptămână
Studiile ne arată că folosind tehnologia putem obține economii de scală foarte ridicate, de până la 6 ore pe săptămână la nivel individual. Ca să nu mai vorbim despre economiile care pot fi făcute la nivelul organizației.
Acest lucru se face delegând tehnologiei acele activități repetitive care nu au o valoare adăugată.
O altă provocare este colectarea datelor din șantier, ceea ce înseamnă consumuri și rapoarte care sunt corelate cu situația lucrprilor și prin care se poate măsura productivitatea din șantier.
Noi, la ARGOO, punem la dispoziția clienților întregul ecosistem de soluții, a explicat Alexandru Tănasă, Digital Business Advisor, Arggo Consulting.