Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, care se vor reuni joi într-o videoconferinţă, nu sunt aşteptaţi să ajungă la o decizie finală cu privire la modul în care va fi finanţată revenirea economiei după pandemia de coronavirus.
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, care se vor reuni joi într-o videoconferinţă, nu sunt aşteptaţi să ajungă la o decizie finală cu privire la modul în care va fi finanţată revenirea economiei după pandemia de coronavirus.
Fabricile mărcii Volkswagen își vor relua activitatea treptat. Producția a fost repornită pe 20 aprilie în uzinele din Zwickau și Bratislava (Slovacia). Iar fabricile din Germania, Portugalia, Spania, Rusia și SUA vor reporni motoarele din 27 aprilie.
Scufundarea economică a Chinei este un scenariu posibil, dar încetinireaeconomiei sale este și mai periculoasă pentru restul Asiei. Regiunea își pierde ritmul de creștere, scrie editorialistul Bloomberg Daniel Moss, într-o analiză dedicată subiectului.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a anunţat că a înrăutăţit de la "stabilă" la "negativă" perspectiva asupra ratingului de credit al statului român şi a reconfirmat totodată calificativul "BBB-" aferent datoriei guvernamentale pe termen lung în valută.
Banca Centrală Europeană (BCE) se aşteaptă la o "contracţie puternică" a economiei zonei euro şi, într-o primă fază, la o scădere a inflaţiei, a declarat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde.
În Germania, şcolile şi liceele se vor redeschide progresiv începând din 4 mai, a anunţat cancelarul Angela Merkel, care a declarat că magazinele cu mai puţin de 800 de metri pătraţi vor avea permisiunea de a se redeschide din 20 aprilie.
Tarifele de referință pentru poliţele auto obligatorii (RCA) publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au crescut cu circa 15% într-un an. Cea mai scumpă poliță, plătită de cei sub 30 de ani care au o mașină cu motor peste 2.500 cmc, a ajuns la 2.870 lei.
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti.