duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Cîțu: La această rectificare nu s-a tăiat de nicăieri. Educația și Transporturile au primit în plus

Data publicării: 17.04.2020 • 11:44 Data actualizării: 17.04.2020 • 11:44
Foto: INQUAM Photos/ George Călin
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice ca urmare a crizei provocate de epidemia cu coronavirus.

La rectificarea bugetară nu s-au tăiat de nicăieri fonduri, ci unele ministere care au considerat că pot ajuta bugetul au redus din cheltuielile neesenţiale, iar Ministerul Transporturilor şi Ministerul Educaţiei au primit fonduri în plus, a declarat vineri ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Nu se taie. În această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri. Acele ministere care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii în această perioadă au luat această decizie şi au transmis către Ministerul Finanţelor reducerea unor cheltuieli neesenţiale. Sumele sunt foarte mici, de aceea nici nu au fost incluse. Sunt câteva sute de mii de la un minister, patru milioane la Administraţia prezidenţială, de exemplu. Dar în rest sumele sunt foarte mici. Ceea ce a avut în plus această rectificare şi a fost diferit de orice altă rectificare de până acum este faptul că au fost suplimentate fondurile pentru Ministerul Transporturilor, care de cele mai multe ori în anii precedenţi erau de fiecare dată tăiate la rectificare. Şi la Ministerul Educaţiei au fost suplimentate fondurile. Deci ministere care în trecut erau la fiecare rectificare văduvite de fonduri au primit fonduri astăzi, în acest moment, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii", a spus Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră