Guvernul se reuneşte luni în şedinţă, începând cu ora 12,00. Pe ordinea de zi se află și proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie.
Guvernul se reuneşte luni în şedinţă, începând cu ora 12,00. Pe ordinea de zi se află și proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie.
Trei persoane infectate cu coronavirus au plecat din spitalul „Victor Babeș”, sâmbătă, și mai sunt alți pacienți care vor același lucru. Și de la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, au plecat pacienții infectați.
PNL și USR vor ataca la Curtea Constituțională legea inițiată de deputatul PSD Alexandru Stănescu, fratele baronului de Olt Paul Stănescu, care impune numeroase interdicții și impozite uriașe pentru tranzacțiile cu terenuri, scrie G4Media.ro.
Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanța Guvernului referitoare la achizițiile publice, stabilind că OUG este neconstituțională.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat conducerii Senatului să sesizeze Curtea Constituțională cu un conflict juridic între Parlament și Parchetul General susținând că procurorii "se amestecă direct" în activitatea parlamentară, arată G4 Media.
Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că decizia CCR privind neconstituţionalitatea desemnării lui Ludovic Orban de preşedintele Iohannis în funcţia de premier „deposedează din nou preşedintele de un drept constituţional”.
Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că PNL o va propune pe Alina Gorghiu pentru şefia Senatului, după ce Curtea Constituţională a stabilit că a fost neconstituţională alegerea lui Teodor Meleşcanu la conducerea Camerei superioare.
Partidul Social Democrat anunţă că a contestat la Curtea Constituţională atât pe formă, cât şi pe fond, proiectul de modificare a OUG 114, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.