Regizorul Tudor Giurgiu îi ia apărarea pe Facebook avocatului Robert Roșu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, acesta scriind că „nu a luat valize cu bani sau terenuri”
Regizorul Tudor Giurgiu îi ia apărarea pe Facebook avocatului Robert Roșu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, acesta scriind că „nu a luat valize cu bani sau terenuri”
Parchetul Naţional Financiar a cerut patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru fostul preşedinte al Franței Nicolas Sarkozy, judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, un proces fără precedent în Franţa, scrie AFP.
Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din Suceava au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma percheziţiilor făcute joi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA.
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a anunţat, după ce a fost pus sub control judiciar sub cauţiune pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, că a decis să se suspende din PSD.
Newsweek România a organizat pe 4 noiembrie cea de a doua ediție a Defense Summit, eveniment anual în care sunt dezbătute subiecte din domeniul apărării, al securității și al provocărilor determinate de schimbările din geopolitica lumii.
DNA a identificat cinci domenii de manifestare a corupției în sistemul de sănătate din România în: achiziții publice, servicii medicale, bugetarea unităților spitalicești, accesul personalului în sistemul medical și autorizarea farmaciilor. În toate domeniile, șpaga este regulă.
"Aplicarea principiului statului de drept este esenţială şi are prioritate în toate iniţiativele noastre comune; nimeni să nu uite acest lucru! Multe persoane din afară, şi, din păcate, câteva din interior, continuă să încerce să submineze democraţia", a spus ambasadorul SUA.
Cererea DNA privind urmărirea penală a deputatului ProRomânia Nicolae Bănicioiu, pentru o mită de 3,9 milioane de lei, a ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, care are termen până vineri pentru întocmirea raportului.