"Nu voi merge la CEDO, pentru că statul român ar fi cel condamnat şi din banii mei, ai dvs., ai tuturor cetăţenilor se vor acorda despăgubiri. Nu am nevoie de despăgubiri financiare. Încă de acum un an de zile m-am adresat Secţiei speciale de investigare a magistraţilor pentru a ancheta procurorul respectiv pentru abuzuri, inclusiv pentru acte de tortură. Singurul mod în care mă puteam apăra a fost să mă adresez acestei secţii speciale care dacă mâine se desfiinţează sau când doreşte noul Guvern, va deveni o problemă pentru toată lumea, pentru că atunci când sunt abuzuri făcute de astfel de procurori, oamenii nu au unde să se adreseze. Şi bineînţeles împotriva unuia dintre denunţători mă voi adresa instanţei, pentru că e vorba de mulţi bani pe care i-am cheltuit cu avocaţii, de hărţuirea mea care continuă şi cred că a venit momentul să se termine toate aceste lucruri", a declarat Vasilescu, marţi seara, la TVR1.
Olguţa Vasilescu a mai spus că a fost anchetată timp de 4 ani, pentru că într-o perioadă în care la Craiova avea loc un Festival Internaţional Shakespeare, care este al treilea la clasa lui din lume, şi unde veneau jurnalişti şi mari actori din toată lumea, a chemat public, printr-o conferinţă de presă, firmele din Craiova să se alăture demersului primăriei de a schimba faţa oraşului, "de a vărui practic nişte faţade ale unor blocuri din zona centrală".
"Au fost mai multe firme care s-au alăturat demersului nostru, unele firme nu au avut nicio legătură cu primăria niciodată. Nu am vrut altceva decât să înfrumuseţez oraşul şi neavând posiblitatea la vremea respectivă să organizeze o licitaţie publică, am cerut sprijinul unor firme care nu pentru mine, ci pentru nişte asociaţii de proprietari au făcut nişte donaţii la vremea respectivă. Au fost patru ani în care tot timpul am fost hărţuită, mi s-a spus penală, a trebuit să le explic oamenilor în ce a constat infracţiunea între ghilimele pe care eu am săvârşit-o. Iată că locuitorii Craiovei au înţeles despre ce a fost vorba, pentru că la toate alegerile din această perioadă am obţinut mult mai multe voturi decât contracandidaţii mei. Dar viaţa mea fost sub lupă, în sensul că am fost înregistrată tot timpul, inclusiv în mediul privat. Mai mult, au fost colegi de-ai mei care au fost săltaţi de pe stradă, anchetaţi prin hoteluri, torturaţi. Dar iată că după 4 ani DNA vine şi îşi recunoaşte vina şi primesc această clasare", a mai spus Olguţa Vasilescu.
La rândul său, Petru Becheru, preşedintele Asociaţiei de proprietari "Romarta" din centrul Craiovei şi cunoscut drept "denunţătorul Olguţei Vasilescu", a declarat că denunţurile făcute de reprezentaţii marilor firme de construcţii, 'care aveau contracte cu Primăria Craiova şi au fost şantajate să sponsorizeze, nu pot fi demonstrate'. "Cu toate că toţi 'sponsorii' au depus denunţ împotriva Olguţei pentru că au fost şantajaţi să sponsorizeze din banii obţinuţi în urma contractelor cu Primăria Craiova, DNA a ignorat probele depuse de mine (inclusiv înregistrări cu Olguţa) din care rezultă incontestabil că ea este cea care a coordonat activitatea de şantajare şi vopsire ilegală cu scopul de a obţine aprecierea craiovenilor. Procurorii au ignorat că blocul Romarta, al cărui preşedinte sunt în continuare, este vopsit pe jumătate (deşi Urdăreanu - UTi a dat bani pentru tot blocul); că vopsirea s-a făcut fără autorizaţie; că eu personal i-am scris Olguţei Vasilescu că e nevoie de autorizaţie pentru schimbarea culorii (blocurile vopsite sunt fie monumente istorice, fie în zona protejată a monumentelor istorice, deci era nevoie de autorizaţie, iar verificarea respectării autorizaţiilor o face primarul); că eu personal am fost supus la presiuni ca că semnez contractul de sponsorizare (însă nu am semnat)", a declarat presei Petru Becheru.
Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus clasarea dosarului cunoscut drept "Faţada" în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, era urmărită penal, pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012.
Potrivit ordonanţei de clasare a DNA remisă părţilor, Vasilescu era cercetată pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani, iar procurorul de caz a dispus clasarea urmării penale, motivând că nu există probe prin care să se poată stabili că aceasta "ar fi condiţionat derularea în bune condiţii a contractelor de Primăria Craiova de efectivitatea sponsorizărilor".