Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a informat, printr-o postare pe Facebook, că "în scurt timp'' Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) va transmite ce se va întâmpla cu examenele naţionale și când vor putea fi reluate cursurile.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a informat, printr-o postare pe Facebook, că "în scurt timp'' Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) va transmite ce se va întâmpla cu examenele naţionale și când vor putea fi reluate cursurile.
Sophie Gregoire Trudeau, soţia premierului Canadei, Justin Trudeau, s-a vindecat de coronavirus.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România se apropie de scenariul 4 al pandemiei de COVID-19, cu peste 2.000 de cazuri diagnosticate și peste 10.000 de persoane infectate.
Numărul deceselor provocate în Statele Unite de pandemia de coronavirus a depăşit sâmbătă 2.000, în timp ce numărul cazurilor confirmate a crescut la peste 120.000, potrivit datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins.
Francesca Melandri, romancieră, scenaristă și realizatoare de documentare italiene, le-a trimis britanicilor o impresionantă scrisoare deschisă, publicată de cotidianul „The Guardian”. „Când toate acestea se vor termina, lumea nu va mai fi la fel”, este concluzia epistolei.
Cei care răspândesc în mod intenționat noul coronavirus pot fi acuzați de terorism, potrivit unui memoriu al Departamentului de Justiție al SUA, citat de Newsweek.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că lucrurile vor fi în continuare mai grave şi se aşteaptă la o creştere a numărului bolnavilor, însă a spus că statul se pregăteşte din ce în ce mai bine pentru a trece de această perioadă foarte grea.
Spania a anunţat 832 de noi decese din cauza Covid-19 de vineri, numărul total al persoanelor decedate ajungând la 5.690, potrivit The Guardian.