Erdogan, discuție cu Putin privind securitatea în Marea Neagră. Trei nave turcești au fost atacate
Erdogan și Putin au discutat despre relațiile turco-ruse și securitatea la Marea Neagră. Trei nave turcești au fot atacate în două zile. Două au fot scufundate.
Ankara este pregătită să contribuie la eforturile de inițiere a unor contacte directe între Moscova și Kiev, a declarat președintele turc în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus.
Erdoğan a subliniat importanța eforturilor pentru siguranța navigației în Marea Neagră, potrivit unui comunicat.
Convorbirea are loc după ce trei nave cu proprietari turci au fost atacate în zonele economice exclusive ale României și Bulgariei. Două au fost scufundate, căpitanul uneia a decedat. Marinarii erau în majoritate turci și indieni.
Erdogan, discuție cu Putin privind securitatea în Marea Neagră. Trei nave turcești au fost atacate
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și omologul său rus Vladimir Putin au discutat despre relațiile bilaterale, precum și despre chestiuni regionale și globale, în cadrul unei convorbiri telefonice care a avut loc miercuri, a anunțat Direcția de Comunicare a Turciei.
Erdogan declară că Turcia este întotdeauna pregătită să contribuie la eforturile vizând inițierea unor contacte directe între Rusia și Ucraina.
În contextul securității la Marea Neagră, și India (care a avut marinari pe navele atacate) a înaintat un plan de armistițiu Rusiei, care prevede următoarele:
Fără atacuri atacuri asupra infrastructurii energetice și alte tipuri de infrastructură; aprovizionarea neîntreruptă cu cereale și resurse energetice prin porturile de la Marea Neagră; încetarea atacurilor asupra navelor comerciale.
Planul ține cont și de interesele Indiei privind menținerea livrărilor de energie din Rusia.
Putin refuză oric armistițiu la Marea Neagră
Putin și oficialii săi au refuzat orice armistițiu la Marea Neagră. Experții militari ruși scriu că o încetare a focului în Marea Neagră este impracticabilă pentru Rusia în acest caz.
Aceștia susțin, pe linia Kremlinului, și tot fără divezi, că ruta pentru exportul de cereale este folosită pentru aprovizionarea Ucrainei cu arme și muniție.
Strategia actuală a Rusiei este blocarea navigației prin Marea Neagră și porturile de la Dunăre, sub pretextul înarmării Ucrainei și pentru a stopa exportul de cereale.
Cele trei atacuri asupra unor nave de transport de mărfuri în vrac în sectoarele de vest și sud-vest ale Mării Negre reprezintă doar începutul, scriu experții militari ruși.
Deși UE și NATO aruncă vina pe Rusia, iar incidentele s-au petrecut în zone economice exclusive ale României și Bulgariei, afectate de aceste atacuri, în prezent nu există acuzații directe, din cauza lipsei de dovezi.
Motivul, scrie presa rusă, este că recunoașterea faptului că Rusia dispune de o forță expediționară specializată pentru astfel de operațiuni nu ar face decât să sporească panica în Europa.
Rușii scriu cum s-au petrecut atacurile
„Mai întâi au apărut dronele „Geran”, care n-au întâmpinat nicio opoziție. Apoi, ambarcațiuni fără echipaj care pot fi folosite pentru blocarea zonelor maritime, o amenințare ce va deveni și mai extinsă, întrucât acestea pot fi desfășurate și în alte regiuni ale lumii”,scriu experții militari ruși.
Prin această metodă, „trei nave ce navighează frecvent către porturile Ucrainene și îi susțin interesele economice și militare au fost scoase din uz”.
Scopul armatei ruse este de a provoca o înfrângere strategică Ucrainei, de aceea „atacurile sunt posibile, necesare și vor continua”.
„Numărul celor dispuși să utilizeze porturile ucrainene va scădea semnificativ, iar primele de asigurare vor crește”, scriu rușii.
După cele trei atacuri. Ucraina a atacat cu dronă navală un petrolier în apropiere de Soci
❗️Footage of the first minutes after the fire started on a Russian oil tanker, and the moment the spilled oil ignited. https://t.co/Qgr88kvGNT
— 🪖MilitaryNewsUA🇺🇦 (@front_ukrainian) October 6, 2026
În seara zilei de 6 octombrie, un petrolier a luat foc în Marea Neagră, în largul coastelor orașului Soci.
Flăcările și o coloană de fum care se ridica deasupra apei au putut fi observate de la ferestrele locuințelor din cartierul Central.
Dmitri Plișkin, șeful teritoriului federal Sirius, a confirmat incendiul de pe petrolier și a anunțat închiderea temporară a plajelor.
Citește și: Rusia confirmă că a bombardat Izmail. Portul, aproape de locul scufundării navei Turciei în Marea Neagră
Locuitorilor și turiștilor din stațiune li s-a recomandat să evite activitățile prelungite în aer liber și să țină ferestrele închise.
Conform informațiilor preliminare, nava atacată era petrolierul Aframax - „Rio”, ce naviga sub pavilion liberian, transporta țiței din Novorossisk spre India și era aproape complet încărcat. Căpitanul a solicitat evacuarea celor 23 de membri ai echipajului.