Radioteleviziunea FranceInfo, preluată de dpa, a informat că primii doi bolnavi de COVID-19 au fost deja trimişi de la Metz cu un elicopter Caiman. Estul Franţei, unde se află oraşul, este cel mai afectat de epidemie, anunță Agerpres.
'Mulţumiri profunde prietenilor noştri germani pentru sprijin şi solidaritate', a scris Parly pe contul ei de Twitter.
Preşedintele Emmanuel Macron anunţase de miercuri o operaţiune militară în sprijinul spitalelor şi al serviciilor publice. În Franţa s-au înregistrat doar în spitale aproape 33.000 infecţii cu coronavirus şi aproape 2000 de morţi. Numărul deceselor în estul ţării este cu peste 37% peste nivelul dinaintea epidemiei. Aeronave, ambarcaţiuni şi un tren nou echipat pentru terapie intensivă au mutat pacienţi din zonele cele mai greu încercate în spitale cu capacitate mai mare.
Franţa a mai trimis în străinătate pacienţi cu coronavirus şi înaintea celor aeropurtaţi sâmbătă. Duminica trecută, preşedintele regiunii extinse de est, Jean Rottner, a mulţumit Elveţiei, Luxemburgului şi landurilor germane Renania-Palatinat, Saar şi Baden-Wuerttemberg pentru primirea mai multor bolnavi.
Germania urmează să aducă duminică cu un avion militar A310A MedEvac şase pacienţi în stare gravă din nordul Italiei, de la Bergamo, la Koln, de unde vor fi trimişi în diferite spitale.
Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și Veți Înțelege Mai Bine:
https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=QMwNmebtIGfCjzVP
În Germania, Nu Va Exista Bomba Atomică Și Nucleară Nici -o Dată, Spre Exemplu:
https://youtu.be/56lseKOe42E?si=tmexmmWrWMov2rbQ
Lumea Ar Trebuii Să Nu Mai Laude Germania, Deoarece Este Un Rahat Chiar Din Punct De Vedere Militar, În Comparație Cu Alte Țări.
Germania Înseamnă Satanism, Sataniști, Sataniste, Crime Împotriva Umanității, Nazism.
Degeaba Are Germania Ce-i Mai Mulți Bani Din Lume.
În Țările De Religie" Romano Catolic, Budism, Hinduism, Morții Se Bagă Pe Foc La Crematoriu:
https://youtu.be/EKNI770OvFU?si=LOB1Cf3yhAdbIFIX
https://youtu.be/NF-V_yy4-90?si=bFassQPLs1Y_vOoT
https://youtu.be/hVaGSMTq6wU?si=ykLYEkSlU7lseotk
Doar În Religia Creștin Ortodox, Morții Se Îngroapă, Și Se Înhumează:
https://www.facebook.com/pcalistrat/videos/de-ce-nu-se-arde-omul-la-crematoriunoi-vorbim-de-purificatori-%C5%9Fi-de-avansul-ame%C5%A3/989886807819960/
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.