duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Ministrul Educației acuză „Fake News”. MEC va anunța în scurt timp ce se va întâmpla cu anul școlar

Data publicării: 29.03.2020 • 10:00 Data actualizării: 29.03.2020 • 11:00

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a informat, printr-o postare pe Facebook, că "în scurt timp'' Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) va transmite ce se va întâmpla cu examenele naţionale și când vor putea fi reluate cursurile.

În postarea făcută pe pagina sa de Facebook, ministrul Anisie a subliniat că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false, iar toţi actorii din sistemul de educaţie trebuie să aibă grijă să se informeze din surse oficiale.

„În zilele acestea, mai mult decât oricând, ar trebui să fim mai buni, mai atenţi şi mai înţelepţi şi să nu credem orice ştire falsă!!! Dragi elevi şi studenţi, stimaţi colegi, fiţi atenţi că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false! Nu vă lăsaţi manipulaţi şi informaţi-vă din surse oficiale!

Vă rog să aveţi încredere că, în scurt timp, MEC va transmite ceea ce se va întâmpla cu examenele naţionale, când vom putea relua cursurile şi care vor fi deciziile cu privire la susţinerea licenţei/dizertaţiei/titularizarii/examenelor pentru gradele didactice etc", a afirmat ministrul Monica Anisie, informează Agerpres.

Totodată, ea a precizat că toate aceste decizii privind sistemul de educaţie pentru următoarea perioadă "depind de evoluţia pandemiei de COVID-19".

„Cum bine se ştie, toate acestea depind de evoluţia pandemiei cu COVID-19!! Vă propun să ne asigurăm că suntem în siguranţă şi sănătoşi!", a mai spus ministrul Monica Anisie.

Potrivit comentariilor postate pe Facebook faţă de mesajul său, în diverse reţele de socializare au circulat în ultimele zile informaţii false atribuite Ministerului Educaţiei, potrivit cărora cursurile aferente semestrului II s-ar relua în data de 15 mai şi ar dura până pe 24 iulie.

Mai multe articole din secțiunea Educație

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră