Yahoo a anunțat că serviciile sale nu vor mai fi accesibile din China continentală, din cauza dificultăților în creștere cu care se confruntă mediul juridic şi de afaceri în această țară.
Yahoo a anunțat că serviciile sale nu vor mai fi accesibile din China continentală, din cauza dificultăților în creștere cu care se confruntă mediul juridic şi de afaceri în această țară.
Decesele provocate de cancer din cauza consumului de tutun în China, ţara cu cel mai mare număr de fumători din lume, vor creşte cu 50% în următorii 20 de ani, potrivit unui raport realizat de cercetători ai Academiei Chineze de Ştiinţe Medicale, relatează marţi EFE.
Generalul Mark Milley, șeful Statelor Majore Întrunite ale Armatei SUA, s-a arătat îngrijorat de progresele pe care China le-a înregistrat în ultima vreme în domeniul armelor hipersonice.
China este zguduită de unul dintre cele mai mari scandaluri imobiliare din lume, din cauza datoriilor companiei Evergrande.
Sportivii care vor participa la JO de iarnă de la Beijing de anul viitor vor fi supuşi zilnic testelor anti-Covid şi vor fi obligaţi să rămână într-o ''bulă" sanitară închisă, aceasta presupunând şi transportul în zonele unde vor avea loc diferitele întreceri.
Autoritățile din Beijing, acolo unde în februarie au loc Jocurile Olimpice de Iarnă, au anulat un maraton sportiv.
Aliații iau măsuri după ce Moscova a demonstrat că are intenții agresive, chiar dacă Rusia neagă.
Analiștii militari nu știu încă de ce au travsersat navele chineze și rusești, împreună, strâmtoarea Tsugaru spre Oceanul Pacific.