Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an, semnate ieri de președintele Klaus Iohannis, au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial.
Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an, semnate ieri de președintele Klaus Iohannis, au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi decretul de promulgare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, informează Administraţia Prezidenţială.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are săptămâna aceasta întâlniri cu organizațiile patronale și sindicale din domeniul medical, pentru a discuta proiectul Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale și a medicamenteleor pentru 2019.
Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de 246.739.195,6 lei pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenței.