„Am vrut să construim speranță într-un moment în care speranța era pierdută. Am reușit. Acum, PSD-iștii sunt cei care și-au pierdut speranța. Acum, ei sunt cei disperați. Ei au ajuns în acest punct de lose-lose“.
„Am vrut să construim speranță într-un moment în care speranța era pierdută. Am reușit. Acum, PSD-iștii sunt cei care și-au pierdut speranța. Acum, ei sunt cei disperați. Ei au ajuns în acest punct de lose-lose“.
Corupția ucide, cea mai mare comunitate de activiști civici organizați pe Facebook, este proiectul ambițios al unor tineri care luptă pentru o Românie europeană, cu politicieni cinstiți.
Unii dintre membrii Consiliului Național de Etică care s-au făcut că nu văd plagiatul din teza de doctorat a lui Victor Ponta au primit funcții importante, obținute pe linie de partid. Iar Horia Iovu a ajuns șeful instituției care analizează plagiatele.
Fostul jurnalist Robert Turcescu a realizat singurul interviu televizat pe care George Soros l-a dat în România.
Conceptul teoretizat de Karl Popper a fost un instrument de democratizare a unor țări ieșite din dictatură. Filosofia sa a alunecat spre stânga, iar Soros a devenit un dușman ideologic al conservatorilor.
Teama că va fi deportat în lagărele naziste l-a făcut să înțeleagă că supraviețuirea depinde de capacitatea de a anticipa viitorul și de posibilitățile financiare.
Groaza existenţială de războiul nuclear nu bântuie în zilele noastre minţile majorităţii oamenilor.
Planul de a creşte vârsta de pensionare a dat naştere celei mai serioase ameninţări la adresa popularităţii lui Vladimir Putin în Rusia