Ar putea oare un atac informatic să declanşeze un răspuns nuclear?
Groaza existenţială de războiul nuclear nu bântuie în zilele noastre minţile majorităţii oamenilor.
E uşor să uiţi că Rusia şi Statele Unite deţin mii de rachete cu focoase nucleare îndreptate una asupra celeilalte şi se află în permanenţă în bloc start. Dar relativ recenta ameninţare a războiului informatic conferă o nouă şi înspăimântătoare notă de precaritate acestui duel vechi de zeci de ani. Statele Unite, Rusia, China şi o serie de alte ţări depind de sateliţi şi reţele informatice pentru a-şi controla arsenalul nuclear. Sateliţii le ajută să monitorizeze activităţile puterilor rivale, iar reţelele informatice transmit actualizări de statut pentru armele nucleare şi coordonează amplasarea lor pe ţinte. În timpul Războiului Rece, Statele Unite şi Rusia au stat departe de sistemele informatice şi de sateliţi nucleari tocmai pentru a evita un Al Treilea Război Mondial.
Ar fi dificil de impus un acord internaţional care să interzică atacurile informatice asupra sistemelor nucleare de comandă şi control şi nici un există la momentul actual vreo discuţie despre aşa ceva. Naţiunile preferă să îşi sporească securitatea informatică şi să implementeze sisteme de
detectare timpurie a intruziunilor în reţelele de importanţă strategică, extrem de grijiulii în privinţa surselor de componente hardware şi software din
cadrul sistemelor de control şi comandă. Pe măsură ce din ce în ce mai multe ţări trec la sisteme digitale, Schneider sugerează că ar trebui să păstreze sistemele mai vechi, analoage, ca rezervă. „Rezilienţa“, spune ea, „este probabil cea mai mare piedică în calea escaladării informatice a situaţiei“.
