De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că amenda pentru bradul construit din doze de vaccin la Palatul Copiilor este una "distructivă şi exagerată", iar preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că riscul de contaminare era zero.
Salariul minim brut va creşte de la 1 ianuarie cu 250 de lei, la 2.550 de lei. În mână, cei circa 1,6 milioane de români plătiți cu leafa minimă vor primi 1.524 de lei. Majorarea salariului minim ar putea însemna şi creşterea punctului de amendă.
Patru bucureșteni, care figurau în carantină la domiciliu, au fost prinși în Arad, după ce jandarmilor li s-a părut suspect faptul că farurile unui autoturism s-au stins brusc atunci când s-au apropiat.
Aproape 40 de persoane au fost sancţionate de poliţişti fiecare cu suma de 500 lei în urma participării sâmbătă seara la o petrecere privată organizată în incinta unei societăţi comerciale din Sectorul 3.
Un bărbat din județul Olt care nu a respectat carantina a fost amendat, în total, cu 6.000 de lei. Prima oară a fost reclamat de o prostituată, a doua oară a fost prins de jandarmi în gara din Arad.
Interpretei de muzică populară Niculina Stoican îi place viteza atât de mult încât, după ce a rămas fără permis pentru 127 km/h în localitate, a apăsat puternic accelerația și cu dovada, fiind surprinsă de radat cu 121 km/h tot în localitate.
Mai mulţi bărbaţi din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au organizat o petrecere la care au adus şi un cal, pe care l-au aşezat cu ei, la masă.