Cei care nu declară sumele mari pe care le transportă pot primi amendă între 3.000 – 50.000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat.
Această prevedere intră în vigoare de la finalul săptămânii viitoare. La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.
În cazul în care numerar neînsoțit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autoritățile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declarație de informare în termen de 30 de zile.
Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.
Citește și: Interlopii Zabar, Fildeș, Biță, Rafi, Decan, Noris și Țugui s-au încăierat la Poliție pentru o casă
Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declarația nu este făcută până la expirarea termenului, informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziție pentru control, potrivit B1TV.
Guvernul a adoptat această Hotărâre pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018.