Este unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel naţional şi de departe cel mai implicat deputat ieşean.
Este unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel naţional şi de departe cel mai implicat deputat ieşean.
Are 29 de ani, este căsătorită și are un copil. S-a născut în Municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, acolo unde a locuit și a învățat până după absolvirea Colegiului Național Anastasescu.
Deputat în Parlamentul României, președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară și președinte al PMP Mureș.
Secretar general adjunct PMP, manager, consultant comunicare.
Câteva lecții ale alegerilor din Spania pentru “dreapta” românească, deși situațiile nu sunt echivalente, după cum explic mai jos.
Socialiştii au câştigat alegerile din Spania. Cu toate acestea, marea schimbare e intrarea populiştilor de dreapta în parlament, consideră Bernd Riegert, corespondent DW la Bruxelles.
În prima zi a campaniei pentru alegerile europarlamentare, au apărut și primele sesizări de încălcare a legislației electorale.
Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat că se aşteaptă ca Rusia să facă o ţintă din viitoarele alegeri prezidenţiale din 2020 din SUA, prin campanii pe reţelele sociale, şi a denunţat spionajul economic intens practicat de China, scrie AFP, potrivit Agerpres.