Câteva lecții ale alegerilor din Spania pentru „dreapta” românească, deși situațiile nu sunt echivalente, după cum explic mai jos:
1. Partidele vechi, zguduite de scandaluri de corupție, pierd teren în fața partidelor noi;
2. Indistincția doctrinară nu ajută; PP a pierdut și fiindcă și-a diluat identitatea de dreapta;
3. Nu e destul să agiți teme naționale ca să câștigi spectaculos, dar dacă acestea sunt ignorate, apar partide noi care o fac;
4. Lumea vrea în primul rând soluții concrete la probleme urgente;
5. Peste tot în Europa se produce o schimbare de generație la nivel de lideri; partidele spaniole au lideri carismatici, cu vârste între de 37-46 de ani (nu poți defila la nesfârșit cu oameni care fac politică din 1990, ca la noi).
Partidul Popular, de centru-dreapta, care a guvernat excelent sub Aznar (1996-2004) și bine sub Rajoy (2011-2016; 2016-iunie 2018), pierde, în opoziție fiind, 71 de fotolii (!!!) și ajunge la doar 66, adică la 16,7%, aproape în rând cu Ciudadanos, un partid liberal creat de câțiva ani (57 fotolii, cu, 15,86%).
PP, care avea din 2016 majoritatea absolută în Senat și relativă în Cameră, a pierdut guvernarea în iunie 2018 din cauza unui scandal de corupție. Oamenii nu au uitat scandalul și a pedepsit PP la aceste alegeri anticipate, deși acesta nu mai guverna de aproape un an.
În schimb, Partidul Socialist (PSOE) a fost premiat cu 23 de fotolii (123 în total, aproape dublu cât PP, și 28,68% din voturi).
Citește comentariul integral al lui Adrian Papahagi pe Marginalia.
