Răspunsul alegătorilor spanioli la tendinţele separatiste din regiunea bogată Catalonia e un nou naţionalism spaniol, devenit tot mai puternic. Cine pledează cu încăpăţânare pentru o secesiune ilegală, aşa cum a făcut-o guvernul regional catalan, primeşte o pedeapsă dură. Toate partidele mari au reacționat astfel, între timp chiar şi socialiştii.
Sub presiunea noului naţionalism, premierul socialist al Spaniei s-a pronunţat cu vehemenţă împotriva unei independenţe catalane. Nici Pedro Sanchez nu îşi poate permite să fie privit ca „trădător". Noţiunile „unitate a naţiunii", „patrie" şi „măreţie naţională" au fost decisive pentru opţiunea electorală a multor spanioli. E vorba de o delimitare pe plan intern - poate în curând şi pe plan extern.
Cel mai mult a profitat partidul populist de dreapta Vox de pe urma acestor dezbateri aprinse. Cu atitudinea lui de protest faţă de separatism, drepturi pentru femei, migraţie, toleranţă socială şi deschidere, partidul s-a folosit de dorul multor spanioli de aşa-zisele „vremuri bune" de odinioară, aparent stabile şi sigure. Susţinătorii partidului Vox sunt de părere că dictatorul Franco sau cuceritorii lipsiţi de scrupule ai Americii Latine sunt cei cărora li se datorează ascensiunea Spaniei.
Pe moment, Vox are 10 la sută din voturi, dar acest partid populist de dreapta ar putea să crească şi să devină, într-o bună zi, mişcarea politică cea mai importantă a ţării, ca în Polonia, Ungaria, Italia sau Austria.
Tendinţa nu e nouă, dar alegerile au arătat că populismul de dreapta a prins rădăcini şi în Spania. Scrutinul europarlamentar de la sfârşitul lui mai va dovedi, probabil, că fenomenul noului naţionalism a ajuns - din motive variate - în cele mai multe state ale Uniunii Europene.
Spania rămâne scindată după aceste alegeri, nu se întrevede niciun fel de stabilitate politică. Creştin-democraţii, de care s-au separat populiştii de dreapta de la Vox, se mişcă la rândul lor spre dreapta şi întregistrează pierderi dramatice. Liberalii sunt indecişi, iar în tabăra stângă nu există o majoritate capabilă să guverneze fără să depindă de partidele regionale separatiste.
Afectată grav de criza economică şi de disputa privind independenţa Cataloniei, Spania ar avea nevoie, de fapt, de o conducere clară, pentru a implementa reformele necesare.
Sistemul de pensii trebuie salvat de la faliment, e nevoie de investiţii în educaţia profesională şi în infrastructură, emigraţia tinerelor talente trebuie oprită. Nivelul datoriilor trebuie să scadă în continuare. Dar atâta timp cât taberele politice de la Madrid se ocupă doar de propriile lor probleme, nu se întâmplă nimic.
Chiar dacă economia creşte, şomajul e în continuare prea ridicat. Pe termen mai lung, Spania nu se va descurca prea uşor. Majoritatea spaniolilor sunt încă pro-europeni şi înţeleg cât de importantă e apartenenţa la UE, dar această atitudine s-ar putea schimba rapid dacă se înrăutăţeşte situaţia economică şi băncile intră din nou în criză.
Dacă Vox caută un nou ţap ispăşitor dincolo de „trădătorii de ţară" din interior, aşa-zişii „birocraţi de la Bruxelles" se pretează la acest rol. Populiştii de dreapta germani, francezi, austrieci şi italieni fac campanie electorală tocmai cu aceste bazaconii.
Poate că nici Spania nu va mai fi, în curând, o insulă a pro-europenilor.
