România își întărește apărarea la Marea Neagră: Luca Niculescu: "Apărarea României, prioritatea zero"
Premierul Luca Niculescu anunță accelerarea operaționalizării Hubului de securitate de la Marea Neagră și consolidarea cooperării cu NATO și Comisia Europeană. Guvernul vrea să utilizeze fondurile europene SAFE pentru modernizarea capacităților militare ale României.
Apărarea teritoriului național și protejarea cetățenilor reprezintă principalele priorități ale României, într-un context regional marcat de tensiuni și amenințări de securitate. Mesajul a fost transmis miercuri, 21 octombrie, de premierul Luca Niculescu, cu ocazia preluării mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Ștefan Radu Oprea.
România își întărește apărarea la Marea Neagră: Luca Niculescu: "Apărarea României, prioritatea zero"
Șeful Guvernului a subliniat că situația de securitate din regiunea Mării Negre impune menținerea unui nivel ridicat de vigilență și întărirea cooperării militare cu aliații occidentali.
„Suntem într-o perioadă tulbure în care mediul de securitate regional este extrem de tensionat, motiv pentru care am transmis un mesaj fără echivoc: prioritatea zero a României este apărarea teritoriului său şi a cetăţenilor săi. Am ţinut să le mulţumesc militarilor români şi piloţilor noştri care veghează zi de zi, alături de aliaţii noştri, în zona Mării Negre, o regiune liniştită altădată, dar care astăzi ne cere o vigilenţă constantă”, a scris Luca Niculescu, premierul României, pe Facebook.
Citește și: VIDEO Generalul Cătălin Mihalache: România poate pierde accesul la Marea Neagră din motive economice
România accelerează operaționalizarea Hubului de securitate de la Marea Neagră
Una dintre direcțiile stabilite de noua conducere a Ministerului Apărării Naționale vizează dezvoltarea Hubului de securitate de la Marea Neagră, proiect pe care Executivul dorește să îl transforme într-un instrument de monitorizare a amenințărilor și de descurajare în regiune.
Potrivit premierului, autoritățile române vor intensifica dialogul și coordonarea cu partenerii din NATO și cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a accelera operaționalizarea acestei structuri.
Inițiativa urmărește consolidarea capacității de supraveghere și a cooperării în domeniul securității într-o zonă de importanță strategică pentru România și pentru aliații săi.
Un alt obiectiv anunțat de șeful Executivului este valorificarea instrumentului european SAFE, destinat sprijinirii investițiilor în apărare.
„Am convenit, de asemenea, să folosim integral oportunităţile oferite de programul SAFE pentru a moderniza industria şi infrastructura militară, inclusiv cea cu dublă utilizare, şi pentru a consolida capabilităţile de apărare ale României”, a precizat Luca Niculescu.
Investițiile avute în vedere includ atât infrastructura militară propriu-zisă, cât și obiectivele cu dublă utilizare, care pot deservi nevoi civile și militare.