Sindicalistul-misterios din Sănătate cu 5.000€ venituri /lună din 7 surse. Șef și la o Casă de Ajutor Reciproc
Dincolo de marii lideri sindicali pe care îi cunoșate toată lumea de zeci de ani există sindicaliști din eșalonul doi. Ei câștigă la fel de mult. Celmare Lidia, sindicalist din sănătate fără chip și CV, are venituri de 25.00 de lei pe lună din 7 surse diferite.
Suntem obișnuiți cu marii lideri care conduc sindicatele de zeci de ani - Bogdan Hoss, Leonard Bărăscu, Anton Hadăr, Marius Nistor, Simion Hăncescu etc.
Citește și: Anton Hadăr câștigă 100.000€/an. Are 600.000€ puși în bancă și proiecte de cercetare de 1.000.000€
În spatele lor se află sindicaliștii din eșalonul doi care câștigă la fel de bine și care primesc tot felul de sinecuri. Ei sunt plimbați prin diverse Consilii de Administrație, sunt implicați în proiecte finanțate din bani publici și prin rotație ajung prin Consiliul Economic și Social, deși nu au pregătirea educațională necesară.
Sindicalist din Sănătate cu venituri de 5.000€ / lună din 7 surse. E șef și la o Casă de Ajutor Reciproc
Celmare Lidia este un astfel de lider de sindical, extrem de discret. Nici fotografie și nici CV public nu are.
Mai jos prezentarea sa din Consiliul Economic și Social unde e membru
Celmare Lidia declara în iunie 2025 venituri de 5.000 euro net pe lună din 7 surse după cum urmeză:
Citește și: 30.000 lei/lună pentru sindicalistul Marius Nistor din 10 surse. Vrea grevă contra austerității
Președinte Sindicatul Solidaritatea din Sănătate Galați - 76.800 lei net /an
Copreședinte Federația „Solidaritatea Sanitară” din România - FSSR 96.700 lei/an
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Galați, membru CA - 11.600 lei
Președinte CAR Galați - 2.400 lei
Autoritatea Națională De Management Al Calității în Sănătate, București, Consiliul Director - 8.761 lei
Administrator formare, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România - 72.700 lei
Coordonator partener Federația „Solidaritatea Sanitară” din România - 26.700 lei
Venituri total - 24.490 lei lunar.
În medie, pe anul 2024, Celmare Lidia a avut venituri de 5.000 de euro pe lună.
Citește și: Bogdan Hossu: 12.000 lei salariu și 8.000 lei pensie net. Sindicalistul a „schimbat” 5 președinți
Între timp Celmare Lidia a intrat și în Consiliul Economic și Social. Fiecare membru încasează în jur de 3.000 lei net pe lună.
Pe Lidia Celmare o regăsim de anul tercut și în Consiliul Director al Agenției Națională de Management în Sănătate de unde nu știm ce sume de bani încasează.
E posibil ca unele din micile sinecuri din declarația publicată în 2025 să le fi pierdut și să le fi primit pe cele de la Consiliul Economic și Social și de la Agenția Națională de Manegement în Sănătate.
ATENȚIE Informațiile publice despre Celmare Lidia sunt inexistente. Așa cum nu există un CV al doamnei Lidia. Deși, absolut oricine ia un leu din bani publici ar trebui să aibă un CV la vedere.