Cum vrea Ecaterina Andronescu să mai revoluționeze o dată educația

DE Petre Bădică | Actualizat: 01.04.2019 - 21:16
Ecaterina Andronescu dă peste cap, din nou, sistemul de învățământ. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

La al patrulea mandat în fruntea Ministerului Educației, Ecaterina Andronescu, și-a făcut publică viziunea asupra acestui domeniu.

SHARE

Proiectul „Educația ne unește”, care are 22 de pagini, este un document asumat de Ministerul Educației. Cel mai probabil, o serie de idei se vor regăsi în viitoarea Lege a Educației care urmează a fi elaborată, în acest an, la propunerea ministrului Ecaterina Andronescu.  

Principalele prevederi din viziunea Ecaterinei Andronescu despre educație:  

1.     Mult balast. Primele șase pagini (aproape o treime) reprezintă fraze corecte politic despre domeniul învățământului (obiective, valori, principii etc). „Școala contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor și tinerilor prin promovarea aptitudinilor sportive… Educația are apoi un rol și implicații culturale esențiale… școala românească este în serviciul copilului, al familiei, al comunității și al societății”.

2.     Bizara acociere dintre școală și biserică: „Școala este, alături de biserică, instituția care coalizează întreaga comunitate în jurul ideii de învățare pe tot parcursul vieții și îi oferă acesteia un spațiu pentru activități de învățare în sens larg”.

3.     Extinderea învățămâtului obligatoriu. „Învățământul obligatoriu începe la 3 ani și se termină printr-un examen de maturitate la vârsta majoratului”. În martie anul trecut, Senatul a votat favorabil propunerea legislativă privind extinderea învăţământului obligatoriu de la 11 la 15 clase.

4.     Învățământul universitar, în culori frumoase. „Universitățile implică sectorul economic în sprijinirea individuală a studenților pentru integrarea în muncă încă din perioada studiilor și realizează astfel o mai bună inserție a lor în viața active”. Aflat de șase ani la guvernare, PSD nu a reușit să vină cu o soluție pentru ca școala să ofere marilor companii specialiștii de care au nevoie.

5.     Profesori pensionați forțat sau calificați continuu? „Ministerul garantează că cel puțin jumătate din timpul petrecut în formare inițială este ocupat de programe de mentorat, a căror absolvire duce la dreptul de a preda în sistemul de învățământ”. În urmă cu trei ani, senatoarea Andronescu voia pensionarea mai rapidă a profesorilor. Un proiect de lege, prevedea că "personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii". Iniţiativa legislativă era motivată de lipsa condiţiei fizice sau psihologice a unor profesori de a mai preda, lucru care "se reflectă în rezultatele elevilor

6.     Școala obligatorie începe la 3 ani. „Primii trei ani ai parcursului școlar obligatoriu se desfășoară în grădinițe sau în alte forme de organizare acreditate. Educația pre-primară, primară și secundară, de la vârsta de 3 ani până la vârsta de 18 ani, este gratuită și obligatorie pentru toți cetățenii români”. Altfel, clsa zero, devine clasa întâi.

7.     Se modificării structura. Vor exista două evaluări la clasele a III-a și a VI-a. Clasa a VI-a este introdusă în ciclul primar. În clasele a V-a și a VI-a vor preda și învățători și profesori. Clasa zero devine clasa I. Evaluarea de la clasa a IV-a dispare. „Următorii trei ani ai parcursului școlar obligatoriu (ciclul primar inferior) se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea unui singur cadru didactic (profesor pentru învățământul primar)…

Ciclul primar inferior se încheie cu o testare standardizată, fără caracter public sau de departajare, care evaluează competențele cognitive si socio-emoționale…. Ciclul primar superior se încheie cu un test standardizat, fără caracter public sau de departajare, care evaluează nivelul elementar al competențelor cheie și care să permită identificarea ariilor de interes și dezvoltare ale fiecărui beneficiar, și implicit să influențeze consilierea acestuia în ciclul secundar inferior”.

8.     Ciclul secundar inferior începe la vârsta de 12 ani, durează 3 ani. „Se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea cadrelor didactice specializate pe discipline și a unui consilier de orientare profesională, care este cadru didactic specializat în orientare profesională și preia rolul actual al dirigintelui”.

9.     Examen la liceu. „Continuarea educației obligatorii în ciclul superior se va face pe baza examenului standardizat, a mediei generale cumulate pe cei trei ani la anumite discipline de studiu, precum și pe recomandarea consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”.

10. „Liceu” diversificat”. Clasa IX-a, cel mai probabil, va fi inclusă în gimnaziu. „Ciclul secundar superior începe la vârstă de 15 sau 16 ani, are durata de 3 sau 4 ani în care se organizează în programe de studii profesionale, studii liceale vocaționale, studii liceale de științe și socio-umaniste.”

11. Patru tipuri de BAC. Doar trei tipologii se obținere a BAC-ului pot urma facultatea. „Examenele de absolvire pentru programele de științe și socio-umaniste (Bacalaureat A1 si A2) și pentru programul vocațional (Bacalaureat V) vor include probe specifice fiecărui program și o probă de maturitate care evaluează capacitatea absolventului de a folosi, în mod practic, competențele dobândite pe parcursul întregului parcurs școlar obligatoriu, creativitatea, cunoștințele, abilitățile, aptitudinile și atitudinile absolventului.

Examenul de absolvire pentru programul profesional (Bacalaureat T) va cuprinde probe specifice si un proiect profesional. Diplomele de Bacalaureat A1, A2 si V vor permite absolventului înscrierea în învățământul superior în aria de studii promovată.

Diploma de Bacalaureat T dă dreptul la înscrierea în școli postliceale și instituții de învățământ terțiar non-universitar, care își stabilesc propriile criterii de selecție și admitere.

Absolventul unui program poate decide să susțină oricare dintre tipurile de examen de absolvire, nefiind limitat de programul de studii liceale ales inițial. Absolvenții cu Diploma de Bacalaureat T pot, în limitele legii, susține ulterior probele specifice si proba comună în vederea obținerii unei Diplomei de Bacalaureat de tip A1, A2 sau V și a dreptului de a acces la învățământul superior”.    

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te