Ministerul Educației propune parteneriate între școli pentru creșterea calității prin lecții și resurse comune
Proiectul supus dezbaterii publice prevede că școlile vor colabora prin lecții demonstrative, ateliere și resurse digitale, iar inspectoratele școlare vor recomanda parteneriatele pe baza rezultatelor obținute.
Ministerul Educaţiei propune încheierea de parteneriate între şcoli, în vederea creşterii calităţii educaţiei, şi a supus dezbaterii publice un proiect de ordin în acest sens. Recomandarea de asociere între cel puţin două unităţi se va face de către inspectoratele şcolare, pe baza rezultatelor obţinute de unităţile de învăţământ.
Şcolile bune vor organiza lecţii demonstrative, ateliere tematice de formare, dar şi crearea şi partajarea de resurse educaţionale digitale.
Ministerul Educației propune parteneriate între școli pentru creșterea calității prin lecții și resurse comune
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, vineri, în consultare publică, Ordinul privind reglementarea cadrului general pentru dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituţional între unităţile de învăţământ, în vederea creşterii calităţii educaţiei.
Citește și: Elevii pot face meditații gratis la școală. Anunțul Ministerului Educației
”Documentul, în versiunea sa proiect, stabileşte cadrul general privind dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituţional între unităţile de învăţământ preuniversitar, reducerea decalajelor educaţionale şi sprijinirea unităţilor de învăţământ cu resurse insuficiente sau situate în zone defavorizate”, au transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit documentului citat, parteneriatele pentru sprijin instituţional se încheie, cu acordul părţilor, ”între minimum două unităţi de învăţământ, din iniţiativa părţilor sau la recomandarea inspectoratului şcolar judeţean/a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu asigurarea reprezentativităţii atât a mediului urban, cât şi a celui rural, respectiv a zonelor defavorizate, cu posibilitatea extinderii prin implicarea altor parteneri cu activitate relevantă în domeniul educaţiei, precum: organizaţii nonguvernamentale, autorităţi locale, reprezentanţi ai mediului economic sau ai mediului universitar”.
”Activităţile din cadrul parteneriatului se pot desfăşura fizic sau online şi pot include: lecţii online, lecţii demonstrative; ateliere tematice de formare şi observare pentru cadrele didactice debutante sau fără studii corespunzătoare postului; activităţi de sprijin pentru management şcolar şi dezvoltarea leadershipului educaţional; consiliere pentru utilizarea tehnologiei în educaţie, crearea şi partajarea de resurse educaţionale digitale.
Aceste tipuri de activităţi pot fi desfăşurate şi în cadrul unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţii şcolare deja constituite sau care se constituie în acest scop, în conformitate cu reglementările în vigoare”, au mai transmis oficialii instituţiei citate.
Participarea cadrelor didactice la activităţile parteneriatului se face cu acordul acestora
Parteneriatul pentru sprijin instituţional se bazează pe principiul schimbului de bune practici între instituţii, prin valorificarea experienţelor instituţionale ale fiecărui partener implicat.
Ordinul stabileşte că, ”pe baza performanţelor şcolare obţinute de către elevii unităţilor de învăţământ, în funcţie de rezultatele din cadrul evaluărilor curente, ale examenelor naţionale şi ale evaluărilor internaţionale la care participă aceştia, ţinând seama de riscul de abandon şcolar manifestat la nivelul unor unităţi de învăţământ şi ca urmare a rezultatelor activităţilor de inspecţie şcolară, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti recomandă unităţilor de învăţământ dezvoltarea parteneriatului pentru sprijin instituţional”.
Citește și: Sindicaliștii din învățământ protestează, din nou, la Ministerul Educației. Cer demisia lui Daniel David
În etapa de recomandare a partenerilor instituţionali, inspectoratele şcolare vor avea în vedere:
a) existenţa cel puţin a unei unităţi de învăţământ care poate oferi modele de bune practici, dovedite prin rezultate deosebite obţinute la examenele naţionale şi la evaluările internaţionale, precum şi care dispune de personal format preponderent din cadre didactice calificate;
b) existenţa cel puţin a unei unităţi care înregistrează rezultate şcolare reduse, rate mari sau risc ridicat de abandon şcolar ori un procent semnificativ de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului;
c) reprezentarea atât a mediului urban, cât şi rural, respectiv a zonelor defavorizate.
Activităţile din cadrul parteneriatului pentru sprijin instituţional pot fi finanţate din bugetele proprii ale unităţilor de învăţământ, fonduri externe nerambursabile, sponsorizări, programe şi alte surse legale.