Randamentele obligațiunilor au urcat la maxime multianuale, împingând în sus costul creditării în marile economii. Guvernele îndatorate, companiile vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici riscă să suporte cea mai grea povară.
Randamentele obligațiunilor au urcat la maxime multianuale, împingând în sus costul creditării în marile economii. Guvernele îndatorate, companiile vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici riscă să suporte cea mai grea povară.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că instituţia pe care o conduce a pierdut numeroase fonduri europene, înainte ca el să preia funcţia, subliniind că ”a fost multă contraperformanţă la nivel de Primăria Capitalei”.
Statul încearcă să oprească hemoragia din balanța comercială (importăm masiv produse procesate și exportăm materii prime ieftine) oferind granturi financiare substanțiale pentru afaceri de anvergură.
ANAF elimină abuzul din procedura de răspundere solidară. Inspectorii fiscale vor fi obligați să dovedească reaua-credință a patronilor sau administratorilor și să le asculte apărarea, înainte de a le executa silit averile personale, pentru restanțele companiei.
Vicepremierul interimar Tanczos Barna consideră că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană un moratoriu de un an care să permită României să rămână pe deficitul bugetar la nivelul din anul 2026 şi în anul viitor.
O solicitare de creare a unui cont de firmă, pe Ghișeul.ro se transformă într-o odisee absurdă, prin labirintul administrațiilor locale. La DITL Sector 3, se cere balanța contabilă pentru o parolă, Primăria Cluj însă arată că totuşi digitalizarea fără birocrație este posibilă.
Ieftinirea de o zi a carburantilor s-a evaporat rapid. Majorarea pretului la motorină si benzină loveşte transportatorii, iar nota de plată finală ajunge direct în buzunarul consumatorilor.
Contribuabilii aflați în executare silită pot discuta acum cu Fiscul și prin videoconferință. ANAF a schimbat procedura medierii, dar termenele sunt foarte scurte. Cine ratează pașii prevăzuți riscă reluarea imediată a măsurilor pentru recuperarea datoriilor.