Ungaria a dat în trafic primul segment al autostrăzii M49 spre Satu Mare. În România, „Someș Express” amânat
Ungaria se leagă de România cu o nouă autostradă, spre Satu Mare. Pe 27 octombrie 2026, a dat în trafic primul segment al M49. La noi, însă, începerea lucrărilor la „Someș Express”, drumul de viteză de 11 km dintre Oar și Satu Mare, a fost amânată pentru mai 2027.
Primul tronson al autostrăzii M49 spre Satu Mare, secțiunea de 28,2 kilometri dintre autostrada M3 și Ököritófülpös din Ungaira a fost inaugurat pe 27 octombrie 2026.
Iar restul autostrăzii până la Oar, la granița cu România, va fi finalizat până în iunie 2029, în urma unei investiții de aproximativ 190 de miliarde de forinți, a declarat ministrul ungar al Transporturilor și Investițiilor, Vitézy Dávid.
Ungaria a dat în trafic primul segment al autostrăzii M49 spre Satu Mare. În România, „Someș Express” amânat
În România, autostrada M49 din regiunea Szabolcs-Szatmár-Bereg ar trebui să se lege de „Someș Expres”.
Dar lucrările la Drumul Expres Satu Mare – Oar, ce va porni din șoseaua de centură a municipiului Satu Mare și, în zona localității de frontieră Oar, se va racorda la autostrada M49 de pe teritoriul Ungariei, nici nu au început, deși primul contract, cel pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) – Oar (Granița Româno – Ungară – Drum Expres M49 Ungaria)”, a fost semnat în iulie 2020.
Apoi, contractul pentru construcția „Someș Expres” a fost semnat în octombrie 2025 cu antreprenorul român Construcții Erbașu, dar ordinul de începere a fost stabilit abia pentru mai 2027.
Din momentul începerii lucrărilor, antreprenorul are, conform contractului, la dispoziție 720,48 de milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni pentru finalizarea acestui nou drum de viteză, în lungime de 10,83 km.
Citește și: România și Ungaria, mai bine conectate prin 4 drumuri expres noi, o șosea și un pod peste Râul Mureș
Prin urmare, dacă șantierul la autostrada Satu Mare - Oar va începe în mai 2027, lucrările trebuie finalizate până în mai 2029, când e programată și terminarea M49.
Drumul Expres Oar – Satu Mare, cunoscut și drept „Somes Expres”, va avea câte două benzi pe fiecare sens de circulatie.
Proiectul include realizarea a două noduri rutiere, a două parcări și a unui Centru de Întreținere și Control.