ANALIZĂ România în războiul energiei. Ce proiecte am ratat și cum putem scăpa de gazul rusesc

DE Stelian Negrea | Actualizat: 23.02.2022 - 08:49

În plină criză energetică, România continuă să se bazeze pe scheletul producției de energie din epoca ceaușistă. Aproape toate marile proiecte care ne-ar fi asigurat mult clamata independență energetică au fost ratate și am ajuns să depindem iarăși de gazul importat din Rusia.

SHARE

În afară de inaugurarea celui de-al doilea reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură circa 10% din consumul de energie electrică în perioadele liniștite, nicio investiție majoră într-o capacitate nouă de producție nu a fost dusă la bun sfârșit. Unele n-au trecut de hârtia pe care au fost scrise, altele nu sunt finalizate.

Și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră stagnează, în contextul retragerii americanilor de la Exxon și a amânării modificării legii offshore până la preluarea investiției de către Romgaz. Astfel că, deși deține resurse uriașe, România apelează tot mai mult la importul de gaz rusesc.

Câtă energie consumă România

Anual, avem nevoie de circa 54 TWh de energie electrică și 11 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Prețurile atât la energie electrică, dar și la gaze naturale au ajuns, în această perioadă, de 3-4 ori mai mari față de anii precedenți.

Criza energetică autohtonă este cauzată și de trecerea lentă, la nivel european, de la surse de producție poluante la cele nepoluante, ceea ce a dus la o cerere consistentă pentru gazele naturale, considerate „energie de tranziție”. Momentul a reprezentat o oportunitate unică pentru cel mai mare furnizor de gaze naturale, compania de stat rusească Gazprom, care în mod tradițional folosește această resursă ca pe o unealtă de șantaj geopolitic.

Cea mai des vehiculată cauză internă este legată de o lipsă acută de capacități de producție, care să suplinească deficitul de energie electrică și gaze naturale, totul pe fondul unui hățiș legislativ care sufocă această industrie.

“Acum plătim lipsa unor decizii”

Criza facturilor, venită în această iarnă după liberalizarea pieței, ca și știrile alarmante în privința unor iminente întreruperi ale alimentării fie cu energie electrică, fie cu gaze naturale au readus în discuție un subiect drag politicienilor: “independența energetică”. Dar independența energetică este strâns legată de existența unor capacități de producție suficiente pentru a asigura consumul în momentele de vârf.

În afară de reactorul 2 de la Cernavodă, demarat în timpul comunismului, toate proiectele de anvergură începute după ‘89 sunt împotomolite. Nu există însă certitudinea că odată finalizate, se va ajunge la o scădere a prețurilor, deoarece România este interconectată cu piețele din regiune și, oricât s-ar strădui, nu poate fi ocolită de evoluția prețurilor. În sus sau în jos.

Noile capacităție de producție pot oferi totuși o relaxare a sistemului energetic. Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Furnizorilor de Utilități din Energie (ACUE), susține că e nevoie de o abordare strategică pentru tranziția energetică: “Pe partea de investiții în producția de energie, dacă iei o decizie astăzi, vezi efectele în trei-cinci ani, în funcție de complexitatea proiectului. Acum plătim lipsa unor decizii, noi le-am făcut pe toate pe hârtie, asta e ceea ce plătim. Este fundamentală o abordare strategică și unitară a potențialului de accesare și finanțare a proiectelor de investiții pentru sectorul energetic. Ca să poți face tranziția energetică îți trebuie un masterplan cu termene limită clare, cu responsabili clari și cu fondurile pe care le avem la dispoziție. Nu poți să dormi pe un proiect patru ani de zile: dacă se hotărăște că nu mai vrem să scoatem gazele din Marea Neagră, foarte bine, dar ce punem în loc?”

De ce s-au împotmolit gazele offshore

Primul proiect este legat de exploatarea gazelor din Marea Neagră, în special cele din perimetrul “Neptune Deep”. A fost demarat de către gigantul american Exxon care și-a vândut recent participația pentru suma de aproximativ 1 miliard de euro către compania de stat românească Romgaz.

Rezervele descoperite ar asigura circa jumătate din consumul intern pentru următorii 10-15 ani. Aceste rezerve ar putea înlocui lejer gazele naturale importate din Rusia, a căror pondere a crescut în ultimii ani la un procent de 20-30%.

Tranzacția nu este însă finalizată complet. Cum Romgaz nu are tehnologia de extracție, există încă incertitudine în privința respectării noului termen limită la care va fi extrasă prima moleculă de gaz de aici: anul 2026.

Cinci ani pierduți pe mâna lui Dragnea

Cunoscuta Ordonanță 114 din 2018, girată direct de Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a introdus o serie de penalități fiscale care au stopat începerea exploatării și i-au alungat pe investitorii americani. Fără aceste prevederi, România ar fi fost în 2022 în cel de-al doilea an al extracției gazelor din Marea Neagră.

Surse politice susțin că în spatele ordonanței ar fi stat o încercare disperată a lui Dragnea de a avea o linie directă cu administrația Trump și presiuni asupra gigantului Exxon de a intermedia relația dintre ei. Cum oficialii companiei americane n-au fost de acord, fostul lider PSD a modificat peste noapte Ordonanța 114, făcând imposibilă începerea exploatării. Și astfel, prima șansă de a extrage gazele din Marea Neagră s-a amânat pentru 2026, iar România a continuat să depindă de gazul rusesc.

Cum puteam tăia gazul rusesc

Oficialii români se laudă în permanență că putem deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, fără a socoti Rusia. Deocamdată, singurul succes de etapă este demararea explorării și exploatării unei rezerve de mai mici dimensiuni în Marea Neagră, de către americanii de la Black Sea Oil&Gas (BSOG), deținuți de fondul de investiții Carlyle Group.

Începând cu acest an, aceștia pot extrage, timp de un deceniu, cam cât gaz luăm de la ruși. E vorba de 1 miliard de metri cubi anual. Numai că aceeași problemă a suprataxării profiturilor companiilor din energie sperie și acest investitor care, sub diferite pretexte tehnice, amână darea efectivă în exploatare a zăcământului.

Dumitu Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, susține că România s-ar fi aflat într-o poziție mult mai bună dacă ar fi avut acum în exploatare gazele din Marea Neagră: “Dacă n-ar fi apărut legea offshore în 2018 și OUG 114, teoretic în 2021 ar fi trebuit să fie primele gaze extrase de BSOG și Exxon în piață. Adică o cantitate suplimentară de 1 miliard de metri cubi, care ar fi fost exportată la aceste prețuri mari. Cel mai important este că n-ar fi trebuit să cumpărăm noi 1,5 miliarde de metri cubi din import, cât s-a cumpărat în 2021. Nici nu aveai cum să ajungi la prețuri de 380-420 lei/MWh, probabil ar fi fost la jumătate“.

Și Daniela Dărăban întoarce cuțitul în rană în privința gazelor din Marea Neagră: “De-abia acum, când prețurile au ajuns atât de mari în piață, se vede lipsa de decizie, aveam posibilitatea să nu fim niciodată atât de vulnerabili. În regenerabile, de exemplu, din 2014-2015 nu s-a mai făcut nimic, principala cauzp ar fi desele modificări legislative. Pentru proiectul Exxon-OMV Petrom din Marea Neagră, gata pentru a începe dezvoltarea în 2019, am fi putut scoate în acest an 6 miliarde de metri cubi de gaze naturale, mai mult de jumătate din producția de astăzi a României. Stagnăm, în condițiile în care fereastra de oportunititate pentru dezvoltarea de noi proiecte de gaze naturale se reduce pe zi ce trece“.

Gazele de șist, o șansă ratată

Cândva dependente de petrolul din Orientul Mijlociu, Statele Unite ale Americii domină de câțiva ani piața petrolului și a gazelor naturale. Schimbarea s-a produs datorită descoperirii zăcămintelor de șist.

România a ratat și această ocazie de a-și asigura independența energetică. În 2012, un alt mare gigant american, Chevron, a renunțat la explorarea și ulterior exploatarea gazelor de șist la Pungești, județul Vaslui, din cauza protestelor locale.

Miza era atunci una uriașă: circa 1.000 de miliarde de metri cubi, cât ar fi consumul României pe 100 de ani sau importul anual din Rusia pentru 500 de ani. Acesta din urmă poate fi și motivul pentru care multe voci, la vremea respectivă, dar chiar și acum susțin că protestele de la Pungești au fost orchestrate de agenți de influență ai Moscovei.

Dumitru Chisăliță aduce în discuție o altă rezervă uriașă a României: “Pe lângă gazele de șist de la Pungești, de care a auzit toată lumea, există o rezervă uriașă de tight gas - gaze de argilă, tot gaze de șist, care se scot însă mult mai ușor, dar care există doar în estimările International Energy Association din SUA, estimate la circa 1.400 de miliarde de metri cubi, undeva în zona Transilvaniei. La noi au fost făcute două studii, dar acestea sunt secrete la ANRM. Și cum toată lumea s-a speriat de Pungești, nimeni nu mai vorbește și de această rezervă”.

Un alt proiect ratat este într-o mică localitate din România profundă, Caragele, în județul Buzău. Romgaz a anunțat că a descoperit aici cel mai mare zăcământ de gaz, pe uscat, de 30 miliarde de metri cubi. Deși toți politicienii se mândresc cu această descoperire, sumele pentru investiții alocate de Romgaz anual sunt infime. Nu există vreun orizont de timp când vom începe extracția.

Energia care plutește pe mare

Paradoxal, Marea Neagră nu este doar o resursă uriașă de gaze naturale, ci și de vânt, puternic și constant, care oferă posibilitatea instalării de uriașe turbine eoliene pe apă. Există un studiu al Băncii Mondiale, dar și declarații ale unor oficiali români care susțin că Marea Neagră are cel mai mare potențial eolian din toată Europa. Mai mult chiar decât Marea Nordului sau coastele Marii Britanii.

Sună cunoscut? Potențialul este unul uriaș: 128.000 MWh din turbine eoliene amplasate fie pe fundul mării, la adâncimi până la 50 de metri, fie din ferme eoliene flotante în largul apei.

Există o singură problemă. Cine pune ștampila, cine dă autorizația? Pentru că, pur și simplu, nu avem o instituție națională care să concesioneze luciul de apă din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră sau fundul mării din aceeași zonă în apele de până la 50 de metri adâncime. Interes din partea marilor investitori există, dar se izbește de zidul birocrației autohtone.

La Iernut și Tarnița batem pasul pe loc

Aceeași birocrație a îngropat una dintre puținele investiții de anvergură într-o capacitate nouă de producție a energiei electrice, de 430 MWh, la Iernut, în județul Mureș. Romgaz, deținută de statul român, nu reușește să finalizeze acest proiect finalizat în proporție de 90%.

Afacerea a ajuns și pe masa procurorilor anticorupție, iar ultimul termen pentru finalizarea acesteia a fost anunțat pentru decembrie 2022.

Alt proiect de vremea lui Ceaușescu este centrala hidroelectrică de la Tarnița, județul Cluj, de care s-au interesat inițial investitori chinezi, iar anul trecut companii din Coreea de Sud. Capacitatea de 1.000 MWh ar asigura o echilibrare a sistemului energetic național, producând energie când este nevoie și stocând atunci când există surplus. Proiectul bate însă pasul pe loc.

Hidroelectrica mai are o serie de proiecte pe râul Jiu, de dimensiuni mai mici, dar care sunt blocate din cauza unor probleme de mediu apărute în legislație cu mult după demararea lor.

Energia nucleară, din nou în cărți

Recenta decizie a Comisiei Europene de a introduce gazele naturale și energia nucleară în Actul Delegat Complementar, adică de a le include în lista resurselor de energie verde, este o veste bună pentru România. Dezvoltarea celor două noi reactoare de la Cernavodă, cu o putere instalată care să asigure circa 20% din consumul anual al României, cu vârfuri de producție de 30%, a ajuns în cele din urmă pe mâna unor companii americane, după ce s-au pierdut vreo cinci ani în discuții sterile cu China.

Un alt proiect anunțat este construcția în colaborare cu americanii de reactoare de mici dimensiuni, numite Small Modular Reactor (SMR), cu o putere la jumătate față de reactoarele tradiționale de la Cernavodă. Tehnologia este singura de acest fel aprobată de Comisia de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din SUA. În România nu s-a stabilit încă un calendar de implementare a proiectului și nici unde vor fi fi amplasate aceste reactoare.

De unde vin banii pentru investiții

Puține din proiectele ratate își găsesc locul în schemele de finanțare pe care România le are la dispoziție. Există sume consistente în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 28 miliarde de euro, pentru capitolul energie, dar și într-un Fond de Modernizare de 10-15 miliarde de euro, aflat la dispoziția țări noastre.

Aici se strâng banii din vânzarea de certificate de emisii de carbon alocate României pentru că a renunțat la importante proiecte energetice poluante. Cum este, de exemplu, complexul de la Mintia din Deva, închis anul trecut.

Conform datelor Comisiei Europene, România este una dintre țările fruntașe din Europa la producerea energiei din surse regenerabile: peste 40% în 2020 din vânt, soare și apă plus biomasă. Cu perspectiva unor finanțări consistente, există o nouă euforie printre investitorii din acest sector, fiind anunțate proiecte pentru construcția de noi parcuri eoliene și fotovoltaice de mari dimensiuni: peste 3.000 de MWh.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.