Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Posibila reintrare a Chevron în România, un semnal strategic pentru SUA
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Posibila reintrare a Chevron în România, un semnal strategic pentru SUA
Furie și neputință simțim aici în Estul Europei când suntem pe cale să fim aruncați, din nou, în brațele rușilor. La fel cum s-a mai întâmplat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Când ne-am procopsit cu cea de-a 12 invazie rusească care ne-a adus numai suferință.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, cu ocazia semnării documentelor de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru 50% din perimetrul Neptun Deep, că gazele vor fi extrase nu mai târziu de 2026.
Rusia a anunțat că fluxul de petrol transportat prin conducta Caspică se va reduce drastic, timp de două luni, pentru a „repara daunele provocate de furtună”. Conducta alimentează și rafinăriile Rompetrol. Închiderea parțială a robinetului coincide cu vizita lui Biden în UE
Turcia a dezvăluit datele tehnice privind descoperirile sale de gaze din Marea Neagră firmelor energetice americane Chevron şi Exxon Mobil, înaintea unei posibile cooperări privind extragerea acestor zăcăminte de gaze, a declarat vineri pentru Reuters un oficial turc.
Romgaz a anunțat că a depus miercuri oferta angajantă de achiziţie a 100% din acţiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited.
În 2021 s-ar putea ști dacă Romgaz va prelua participația Exxon din Marea Neagră, pentru exploatarea gazelor, a arătat Mihaela Toader, director al direcției de fonduri europene din cadrul Romgaz, a declarat, la #2020 Energy Summit.
Eşecul înregistrat în cursul acestei săptămâni în atragerea de interes pentru extinderea capacităţii de export a gazelor din România în Ungaria, faza a 2- a BRUA, reprezintă un semnal negativ pentru noile proiecte din Marea Neagră, susţin oficialii din industria de energie.