marți 16 decembrie
EUR 5.0914 USD 4.3359
Abonează-te
Newsweek România

Greu, la pensie! Un pensionar va plăti 3.100 lei taxe, în 2026, pentru mașina sa veche. Pe ce duc banii?

Data publicării: 25.11.2025 • 06:30
Pensionară la pensie, la volan - Foto: Freepik
Pensionară la pensie, la volan - Foto: Freepik
O mașină veche banală, cu motor de maximum 1.5 litri și 100 de cai, ajunge un lux pentru un pensionar din București - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
O mașină veche banală, cu motor de maximum 1.5 litri și 100 de cai, ajunge un lux pentru un pensionar din București - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)

O mașină veche banală, cu motor de maximum 1.5 litri și 100 de cai, ajunge un lux pentru un pensionar din București. De la 1 ianuarie 2026, având în vedere creșterea taxelor și a tarifelor RCA, acesta va trebui să plătească până la 3.100 lei din pensie fără s-o miște din parcare.

După o viață de muncă, unui pensionar din București sau Ilfov îi este din ce în ce mai greu să și dețină și o mașină banală, veche și de 20 de ani, precum o Dacia Logan ori un Opel Corsa, cu motor de maximum 1.5 litri și 100 de cai.

De mers cu ea și de întreținut, este deja altă „poveste”.

Citește și: Impozitul pe mașinile hybrid crește și de 13 ori. Va fi la fel de scump ca la cele pe motorină și benzină

Greu, la pensie! Un pensionar va plăti 3.100 lei taxe pentru o mașină veche banală. Chiar dacă nu merge cu ea

Newsweek a calculat și, de la 1 ianuarie 2026, un pensionar din București sau Ilfov va trebui să scoată din buzunar până la circa 3.100 lei din pensie, doar pentru a-și ține mașina în fața blocului, respectiv să plătească impozitul, ITP, RCA, rovinieta și locul de parcare.

Adică, mai mult decât cât este pensia medie în România, care a fost de 2.773 de lei în septembrie 2025, conform datelor INS.

Concret, Newsweek a calculat birurile pe care un pensionar din București sau Ilfov va trebui să le achite de la 1 ianuarie 2026, pentru o mașină banală, precum o Dacia Logan ori un Opel Corsa, cu motor de 1.4-1.5 litri și maximum 100 de cai putere:

  • Impozit, în funcție de norma de poluare (maximum 156 lei)
    - motor 1.400 cmc: E1-E3 - 137 lei, E4 - 132 lei, E5 - 123 lei, E6 - 116 lei, Hybrid - 113 lei
    - motor 1.500 cmc: E1–E3 - 156 lei, E4 - 150 lei, E5 - 141 lei, E6 - 132 lei, Hybrid - 130 lei

  • ITP (Inspecție Tehnică Periodică): minimum 150 lei (la 2 ani pentru mașinile cu o vechime până la 10 ani, anual pentru mașinile mai vechi de 10 ani)
  • Parcare de reședință: 500 lei (tarif mediu, tariful parcărilor din Capitală variază de la un sector la altul și în funcție de zonă între 370 și 750 de lei).

  • RCA: 1.979 lei până la 68 cai putere, 2.145 lei până la 102 cai putere (tarife de referință pentru un șofer cu vârsta peste 60 de ani)

  • Rovinieta: 200 lei, de la 1 septembrie 2025

Citește și: Veste proastă, pentru șoferi! Se scumpește asigurarea RCA! Cea mai ieftină poliță în București, 1.947 lei

O mașină veche banală, cu motor de maximum 1.5 litri și 100 de cai, ajunge un lux pentru un pensionar din București - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Pensionară la pensie, la volan - Foto: Freepik

Prin urmare, prin adunarea sumelor de mai sus, se ajunge la un total de până la 3.100 lei pentru o mașină cu motor de 1.5 litri, 70-102 CP și normă de poluare Euro 3, cum ar fi un Logan 1.5 dCi din 2005 (costul total variază în funcție de periodicitatea ITP-ului, zona locului de parcare, impozitul auto calculat după norma de poluare și cilindreea motorului).

Tarifele de referință RCA valabile din noiembrie 2025

Tariferele de referință RCA din noiembrie 2025 - Foto: ASF
Tarifele de referință RCA din noiembrie 2025. Foto: ASF

Tariful de referință RCA pentru persoane fizice a crescut, în medie, cu 5,4% pentru autoturisme și cu 5,2% pentru autovehiculele de transport bunuri, comparativ cu tariful de referință publicat în luna decembrie 2024, iar cel pentru persoane juridice s-a majorat cu 3,5% pentru autoturisme și cu 3,2% pentru autovehiculele de transport bunuri, conform Raportului semestrial privind tarifele de referință RCA publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Tarifele RCA sunt calculate în funcție de:

- puterea motorului (KW) pentru vehicule destinate transportului de călători, SUV-uri și autovehicule mixte cu o masă autorizată maximă de sub 3,5 tone și maxim 9 locuri;

- vârsta asiguratului pentru vehicule destinate transportului de călători, SUV-uri și autovehicule mixte cu o masă autorizată maximă de sub 3,5 tone și maxim 9 locuri/ persoane fizice;

- zona/regiunea geografică: București/Ilfov, Restul județelor;

- masa vehiculului (kg) pentru vehicule destinate transportului de marfă.

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră