Primăria din Timișoara a cheltuit 130.000 de euro din bugetul local pentru reabilitarea unei fântâni

DE Bianca Iosef | Actualizat: 18.11.2022 - 15:48
Fântâna cu Peşti din Piaţa Victoriei- Foto: FACEBOOK
Fântâna cu Peşti din Piaţa Victoriei- Foto: FACEBOOK

Lucrările de reabilitare a Fântânii cu Peşti din Piaţa Victoriei, din Timişoara, un simbol al oraşului, au fost finalizate după aproximativ un an. Valoarea investiţiei este de 130.000 de euro, bani din bugetul Primăriei.

SHARE

Viceprimarul municipiului Timişoara Ruben Laţcău a anunţat pe pagina sa de Facebook, că acest proiect a fost preluat de actuala administraţie ”în stadiu de abandon”, de la fosta administraţie a oraşului.
 
”Închidem ultimul proiect preluat în stadiu de abandon. La fel ca faţada Operei, fântâna cu peşti era un şantier lăsat de izbelişte. După discuţii lungi şi dure, constructorul a înţeles că nu există spaţiu de negociere, iar lucrările au fost reluate. După Drumul Boilor, Alexandrescu, Prezan, Măcin sau faţada Operei, acest proiect este ultimul proiect eşuat, resuscitat şi finalizat. E inadmisibil ca o astfel de lucrare să dureze 2-3 ani şi consecinţele pentru întârziere vor fi cuantificate curând”, a scris Laţcău pe Facebook, vineri.

Citește și: Bode, întrebat despre Culiță Sterp: Dintre toate accidentele mă întrebaţi de cazul de la Cluj

Peştii care reprezintă ornamente pe fântâna arteziană au fost recondiţionaţi, iar noul sistem de sunet şi lumini a fost şi el pus în funcţiune.

Citește și: Nancy Pelosi demisionează din funcția de lider al democraților americani după 19 ani
 
Au trecut trei ani de la semnarea contractului pentru reabilitarea Fântânii cu Peşti, însă ordinul de începere a lucrărilor a fost amânat de către fostul edil Nicolae Robu, pentru ca şantierul să nu pornească în plină vară. Au început primele operaţiuni de reabilitare în 2020, însă au fost oprite după scurt timp.
 
În 2021, a fost dat ordinul de reîncepere a lucrărilor de către administraţia Fritz, iar fântâna ar fi trebuit să fie gata în februarie 2022.
 
Constructorul anunţa că au fost solicitate lucrări suplimentare faţă de cele prevăzute la momentul la care se licitase lucrarea şi acesta este motivul pentru ca s-a întârziat întreaga lucrare.
 
Valoarea contractului s-a ridicat la aproximativ 130.000 de euro, bani din bugetul local.
 
Fântâna cu Peşti din Piaţa Victoriei, un simbol al Timişoarei, a fost construită în 1957, sub forma unei stele cu cinci colţuri. A fost apoi modificată în anii ’80, având o formă circulară, scrie News.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te