O persoană care a căzut într-o fântână în Sântana de Mureş a fost scoasă de pompieri şi preluată de echipajul medical, informează, sâmbătă, ISU Mureş.
O persoană care a căzut într-o fântână în Sântana de Mureş a fost scoasă de pompieri şi preluată de echipajul medical, informează, sâmbătă, ISU Mureş.
Românii nu vor plăti taxe pentru apa din fântânile proprii și nici nu vor fi obligați să monteze contoare. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că folosirea apei din gospodării rămâne legală, iar noile reguli vizează doar captările ilegale.
Talismanele norocoase din casă aduc protecție și energie pozitivă. Cristalele, feriga, monedele vechi sau figurinele de elefant pot atrage prosperitate și armonie. Ele te ajută în momentele de incertitudine, când ai nevoie de noroc sau echilibru emoțional.
Un bărbat în vârstă de 67 de ani din oraşul Darabani a fost salvat, joi, de pompieri militari şi voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
O fetiță de 6 ani a căzut într-o fântână adâncă de 16 metri în Neamț. A fost scoasă de localnici. Pompierii au venit și i-au acordat primul ajutor. În ce stare se află?
Satul rotund e unic în România și a fost declarat monument istoric. Pe lângă frumusețea rară a locului, legendele spun că localitatea a fost denumită după soția contelui care a construit-o. Aici casele ar avea aceeași înălțime.
Apa este un lux în multe comunități din România pentru că izvoarele și fântânile au secat. Oamenii sunt nevoiți să o cumpere de la magazin.
O fântână secretă s-ar regăsi în singura cetate antică romană, păstrată in situ, din zona Olteniei. Aici este „izvorul iubirii” unde miresele vin să bea apă ca să aibă parte de dragoste toată viața.