Preţul untului în România este cu mult peste media europeană, de 7 euro/kg. Din cauza producției mai slabe în toată lumea, prețul mediu al untului la poarta fabricilor europene se întoarce la maximele istorice din anul 2022.
Dar România, cu toate acestea, este peste acest preţ mediu crescut, fie şi în magazin. S-ar putea spune că adaosurile reprezintă diferenţa, dar aceasta este prea mare.
Preţul untului în România este cu mult peste media europeană, de 7 euro/kg
Unele dintre cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate, în România, la zahăr (63%), unt (45%), ulei (37%), margarină (36%), ouă (35%), conform datelor Statisticii.
Astfel, pentru unii dintre români, aceste alimente care, anii trecuți, se regăseau zilnic pe masă, au ajuns un adevărat lux.
În Europa, prețul mediu la producător al untului a depășit în săptămâna care s-a încheiat pe 25 august pragul de 700 de euro la 100 de kilograme, după ce, din luna mai, a trecut de 600 de euro, arată date ale Comisiei Europene.
Citeşte şi: TOP-ul scumpirilor în România, iunie 2023 - iunie 2024: Medicamentele +24%, detergenți +22%
Cu o săptămână mai târziu ( 1.09.2024), prețul deja la 727 de euro, după un alt avans de 3,8%, ceea ce înseamnă o diferență de 65%, raportat la perioada similară a anului trecut.
Este cea mai mare creștere de preț de pe piața lactatelor, în condițiile în care praful de zer s-a scumpit cu 36%, brânza edam cu 10%, brânza cedar cu 4% iar brânza gouda cu 6%, conform Economica.net.
De asemenea, prețul din această perioadă este un vârf ca în 2022 când s-a ajuns la 727 de euro în iulie, în vreme ce la începutul acestui an media era de 549 de euro.
Citeşte şi: Inflaţia în Zona Euro a scăzut la o cotă-record. Ce produs iubit de toată familia ne arde la buzunar
În septembrie 2022, 100 de kilograme costa, în medie, 724 de euro. De altfel, prețul de producător al untului este pe un trend puternic ascendent încă din luna februarie.
La nivel global, prețurile sunt tot în creștere accentuată, excepție făcând Oceania, unde trendul este ușor descrescător.
Mai exact, la data de 3 septembrie, în Oceania prețul mediu al untului era de 6.738 dolari tona, cu 2% sub ultima cotație, dar c 46% peste nivelul dn perioada similară a anului trecut, în timp ce prețul din SUA a ajuns la 7.015 dolari tona, cu 1,3% peste ultima cotație și cu 17% peste aceeași perioada din 2023.
Citeşte şi: Ce înseamnă că Banca Naţională a revizuit în jos prognoza de inflaţie. Românii au motive de bucurie
Totuşi, preţul la raft din România este dramatic mai sus., iar untul şi uleiul sunt două produse la care inflaţia s-a manifestat foarte mult. În lanţul de retail Tesco, în Marea Britanie, kilogramul de unt nesărat costă maximum 12 lire sterline, adică 14,30 euro. În lanţul german Spar, în Malta, untul nesărat, la pachete de 200 g, costă 3 euro, adică echivalentul a 15 lei/kg.
Unt întins pe pâine prospătă - Foto: Pexels/Towfiqu barbhuiya
Spre comparaţie, în România, untul de vacă Olympus, la Freshfull, online, la pachet de 200 g, cu 82% grăsime, costă 11.59 lei. Aceasta înseamnă că un kilogram costă 11,59 euro. Subliniem: preţul mediu în UE, care a mai şi crescut, este 7 euro/kg.
La MegaImage, în magazinul online, 200 g de unt Albalact 82% grăsime este 11,99 lei, adică 11,99 euro kilogramul. Şi există şi alte mărci, premium ori de specialitate, mult mai scumpe.