Parklifturile câștigă teren într-un mare oraș. Structurile metalice cu platforme suprapuse, bune pentru mașini
Într-un oraș din ce în ce mai neîncăpător pentru mașini, parcările etajate apar tot mai des în peisaj.
Nu e vorba de cele subterane, construite sub blocuri, nici de cele supraterane, ridicate lângă un complex de blocuri, ci de sisteme compacte pe structură metalică, parklifturi – cum sunt numite deja în mod uzual, care permit așezarea mașinilor într-un spațiu restrâns.
Un astfel de sistem tocmai a fost dat în folosință odată cu finalizarea unui bloc în cartierul Dimitrie Cantemir, lângă liceul cu același nume. Cum suprafața pe care a fost ridicată construcția cu funcțiunea de spații de cazare pentru elevi și studenți era destul de mică, aproape 500 mp, constructorul a trebuit să găsească din start o soluție pentru amenajarea unui număr minim de locuri de parcare. Destinația clădirii a permis ca locurile de parcare să fie în număr mai mic decât în cazul unui bloc de locuințe, astfel că lângă căminul nou finalizat din Cantemir au fost amplasate câteva asemenea sisteme cu câte două locuri.
Pe sol sau în subteran
Proiectul omului de afaceri Ioan Cărăbuș a fost realizat de arhitecta Ana Maria Săvescu. Ea ne-a spus că parklifturi precum cele instalate pe Aleea Decebal sunt și în alte locuri din oraș, unele fiind amplasate în subteran, mașina de deasupra aflându-se la nivelul solului. Totuși, în opinia arhitectei, soluția rămâne un sistem de transport public bine pus la punct sau o rețea de noduri intermodale cu parcări bine dimensionate. mai mult pe ziaruldeiasi